Recoltarea florii-soarelui aproape de final | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Recoltarea florii-soarelui aproape de final

Potrivit datelor prezentate de către conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila, la acest moment au fost finalizate lucrările pentru 43.012 ha cu floarea-soarelui din suprafaţa totală de circa 64.018 ha, cu o producţie medie de 1.476 kg/ha. De asemenea, şi la porumbul de consum recoltarea este aproape de jumătate, în sensul că 26.300 ha din cele 72.707 ha înfiinţate în primăvară au fost deja finalizate. În aceea ce priveşte porumbul pentru sămânţă, au fost recoltate 2.100 ha din suprafaţa totală de aproape 6.100 ha. În paralel cu recoltarea, în această perioadă se derulează şi lucrările pregătitoare pentru înfiinţarea culturilor de sezon, fiind astfel efectuate arături pe o suprafaţă de 87.712 ha din totalul de 131.600 ha propuse a fi cultivate în acest an angricol. Mai trebuie precizat că, din informaţiile prezentate de DADR Brăila, în ceea ce priveşte însămânţările de toamnă, în cazul culturii de rapiţă lucrările s-au finalizat până la acest moment pe o suprafaţă de 18.507 ha din totalul de 23.300 ha programate pentru această toamnă. De asemenea, sunt la debut şi însămânţările la orz şi orzoaică.

La capitolul financiar, conducerea DADR Brăila a punctat că au fost eliberate deja adeverinţe pentru subvenţia la motorină de 1 leu/litru, vizând o suprafaţă de 111.384 ha, faţă de 91.217 ha la începutul acestei luni. În contextul în care prevederile legale permit acordarea sprijinului de 1 leu/l în limita a 39 litri/ha, rezultă că valoarea totală a adeverinţelor eliberate până la această dată de către DADR Brăila se ridică la circa 4,34 milioane lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro