Risipa bordurilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Risipa bordurilor

* pe Bulevardul Cuza sau pe Str. Comuna din Paris, din Chercea, bordurile s-au măcinat de parcă ar fi fost făcute doar cu balast şi apă * cei care le-au montat se scuză, spunând că bordurile au rezistat până când au ieşit din perioada de garanţie * garanţia a fost, însă, ridicol de mică, între doi şi cinci ani, în condiţiile în care cele montate pe vremea comuniştilor rezistă şi acum

Mulţi spun că Brăila e un oraş mort, în care nu se întâmplă nimic şi nu se schimbă nimic în bine. Politicienii care s-au perindat în posturile din vârfurile administraţiei locale se laudă, însă, că în ultimii ani au pus în practică numeroase proiecte de reabilitare şi modernizare a unor străzi sau cartiere. E drept, de schimbat s-a mai schimbat câte ceva pe ici, pe colo. De multe ori, însă, la scurt timp după finalizarea lucrărilor de reparaţii, constatăm dezamăgiţi că ceea ce ar fi trebuit să dureze mulţi ani durează de fapt doar puţini ani. Mult prea puţini! Să vorbim, de exemplu, despre bordurile care s-au montat în urmă cu doar câţiva ani pe anumite artere, cu bani din proiecte europene sau de la bugetul local. Între timp s-au dezintegrat de parcă n-au avut în compoziţie ciment, ci doar balast amestecat cu apă. Observaţi-le pe cele de pe Bulevardul Cuza, din centru sau pe cele de pe strada Comuna din Paris, din cartierul periferic Chercea şi vă veţi convinge!
În urmă cu câţiva ani, era o modă printre administraţiile locale să schimbe borduri. Fenomenul, denumit "borduriadă" în presa vremii, s-a făcut simţit şi în Brăila - ce-i drept, la o amploare mai mică decât în alte oraşe -, în mandatul primarului Constantin Cibu. Principala arteră din municipiu pe care s-au montat borduri a fost, în perioada 2004 - 2006, Bulevardul Cuza. Lucrarea a vizat tronsonul cuprins între faleza Dunării şi intersecţia cu Calea Galaţi. Pe tronsonul respectiv s-au refăcut complet trotuarele, aspect ce a implicat, bineînţeles, şi montarea de borduri noi. Valoarea lucrării - trotuar şi borduri - s-a ridicat la 447.830 lei (4,47 miliarde de lei vechi), executant fiind firma "Eltini" SRL. În prezent, bordurile din beton amplasate la marginea trotuarelor bulevardului sunt măcinate pe jumătate, pe tot tronsonul modernizat la mijlocul deceniului trecut. Cele montate pe marginea scuarului din mijlocul bulevardului au trecut mult mai bine proba timpului. Deosebirea este, însă, că acestea sunt făcute din granit şi nu din beton turnat. De altfel, pe vremea mandatului său, fostul primar Constantin Cibu a fost acuzat de adversarii politici că a scos vechile borduri din granit şi le-ar fi vândut în străinătate, iar în loc a pus din cele de beton, ieftine şi prost făcute. Aceste acuze par a se adeveri acum, dacă luăm în calcul halul în care arată bordurile de pe B-dul Cuza. Nicolae Grigorescu, administratorul firmei "Eltini" SRL, spune că, spre deosebire de scuarul de pe mijlocul bulevardului, trotuarele de pe Cuza n-au avut, înainte de modernizare, borduri din granit. "Trotuarele erau formate din pavele din bazalt, care se mai numesc şi lave vulcanice, iar borduri nu erau de niciun fel. În cadrul reabilitării executate de firma noastră, s-a făcut o fundaţie pentru aceste pavele, care nu exista înainte, s-au reaşezat pavelele la nivel, s-au cimentuit rosturile şi s-au montat borduri de beton. Lucrarea s-a desfăşurat în mai multe etape, în perioada 2004 - 2006, iar bordurile au avut ca termen de garanţie cinci ani de la data montării. Având în vedere că au trecut mai mult de şase ani de la finalizarea ultimului tronson, se poate spune că au rezistat foarte bine, în condiţiile în care au fost atacate de sarea folosită pentru deszăpezire, precum şi de numeroase cicluri îngheţ-dezgheţ", ne-a declarat Nicolae Grigorescu.

11bordur1 Pe alocuri, bordurile de Str. Comuna din Paris au ajuns nişte grămezi de moloz "Eu n-am nicio treabă!"

Surprinzător, administratorul "Eltini" a ţinut neapărat să-i mai facă o precizare reporterului nostru, deşi nu-l întrebase nimeni nimic pe această temă. "Vreau să clarificăm un lucru: Niculina Moisescu este un simplu acţionar la firma noastră şi nu este implicată în niciun fel în administrarea societăţii", a spus Grigorescu. La scurt timp după această convorbire, însăşi Niculina Moisescu ne-a contactat telefonic, pentru a sublinia faptul că, de ani de zile, nu mai are niciun cuvânt de spus în administrarea firmei "Eltini". "Eu eram implicată direct în urmă cu mulţi ani, atunci când această firmă a contribuit la construirea mănăstirii din staţiunea Lacu Sărat sau a locaţiei McDonald's din Galaţi. După aceea, m-am retras şi n-am mai avut nicio legătură cu lucrările derulate de «Eltini». Sunt un simplu acţionar, aşa cum deţin acţiuni în continuare şi la alte firme, care nu sunt din Brăila", a ţinut neapărat să precizeze Niculina Moisescu. Din datele Registrului Comerţului, reiese într-adevăr că aceasta deţine la "Eltini" SRL 7 acţiuni/părţi sociale, cu 33,3% din beneficii şi pierderi. După cum se ştie, în perioada 2004 - 2008, Niculina Moisescu, membru PRM, a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Brăila. Întâmplător sau nu, în acea perioadă, firma "Eltini" era mult mai prezentă pe şantierele din Brăila, spre deosebire de zilele noastre, când lucrările sunt executate aproape exclusiv de "Tancrad" şi "Concivia", firmele de suflet ale preşedintelui CJ Gheorghe Bunea Stancu. Trecând peste această paranteză, l-am întrebat pe administratorul "Eltini", Nicolae Grigorescu, cât de normal este, totuşi, ca bordurile să aibă termen de garanţie doar cinci ani. "Aşa erau cele fabricate la mijlocul anilor 2000. Noi le-am achiziţionat de la o fabrică din Tecuci. Între timp, s-a schimbat tehnologia, fabricile româneşti au adus utilaje mai performante, iar bordurile noi sunt făcute să reziste mult mai mult", ne-a spus Grigorescu. Acesta ne-a mai explicat că bordurile din granit sunt de zece ori mai scumpe decât cele din beton, iar cele din beton mozaicat - cum erau cele montate dinainte de 1990, care încă mai rezistă pe străzile Brăilei şi în prezent - au fost scoase de mult din fabricaţie, deoarece trebuia făcute manual, iar toate fabricile actuale lucrează doar automatizat.
Ce are de spus Primăria referitor la situaţia bordurilor de pe Bulevardul Cuza? Având în vedere că, oficial, acestea au ieşit din garanţie, autorităţile locale privesc lucrurile destul de relaxat. "Şi-au depăşit durata de viaţă prevăzută în contract, deci nu avem ce să-i reproşăm producătorului şi firmei care le-a montat. În momentul de faţă facem o evaluare a stării bordurilor, pe tot bulevardul şi o să încercăm să le reparăm pe cele care pot fi reparate pe poziţie, iar pe cele aflate într-o stare accentuată de degradare le vom înlocui. Încă nu s-a încheiat evaluarea, deci nu avem o imagine de ansamblu, ca să putem şti cât va fi costul acestei operaţiuni", ne-a declarat viceprimarul Alexandru Dănăilă.

11bordur2 Pe B-dul Cuza, bordurile arată jenant de prost Le-au trântit la repezeală şi au plecat

Pe Str. Comuna din Paris, tronsonul cuprins între intersecţia cu Şos. Râmnicu Sărat şi intersecţia cu Şos. Focşani, bordurile arată chiar mai rău decât cele de pe Bulevardul Cuza, deşi au fost montate în urmă cu doar trei ani, în 2009. Pe toată lungimea acestui tronson, la marginea spaţiilor verzi au rămas doar nişte dâre de balast, ce amintesc vag de bordurile care au fost la început. Surprinzător, tot pe Str. Comuna din Paris, dar între intersecţiile cu Şos. Focşani şi Şos. Baldovineşti, bordurile încă sunt întregi şi au un aspect solid, deşi au fost montate ceva mai devreme. Există, însă, o diferenţă: cele două tronsoane au fost reabilitate de firme diferite, iar bordurile provin, de asemenea, de la producători diferiţi. Porţiunea dintre Şos. Focşani şi Şos. Baldovineşti a fost făcută în 2008, de firma "Tancrad", cu bani de la bugetul local. Cealaltă jumătate a străzii a fost prinsă în proiectul ISPA, finanţat în proporţie de 75% cu bani europeni şi derulat de firma grecească "Athena". Aflată în mare întârziere, "Athena" a modernizat această porţiune pe ultima sută de metri şi, din câte se pare, a folosit materiale mai ieftine şi de o calitate mai slabă. Garanţia oferită de fabricantul care a livrat bordurile pentru trosonul dintre Şos. Râmnicu Sărat şi Şos. Focşani a fost de doar doi ani. În prezent, Primăria nu mai poate spune cine este acest fabricant şi, pentru că au ieşit din garanţie, nici nu mai poate să-i pretindă firmei "Athena" să vină să le înlocuiască. De altfel, după cum a recunoscut primarul Aurel Simionescu, ar fi foarte complicat să oblige firma grecească "Athena" să remedieze deficienţele de construcţie, deoarece această societate şi-a închis reprezentanţa din România. Primăria are, totuşi, la dispoziţie o sumă oprită ca garanţie, din care poate folosi bani pentru diversele reparaţii care se impun, timp de cinci ani după finalizarea lucrărilor derulate de "Athena". După cum se ştie, această firmă a avut la dispoziţie circa 20 milioane de euro, pentru a extinde sistemul de canalizare şi a asfalta mai multe străzi din cartierele Chercea, Brăiliţa, Radu Negru şi Lacu Dulce. Lucrările ar fi trebuit finalizate în 2006, însă au fost gata abia în 2009. În afară de bordurile de pe Str. Comuna din Paris şi de această întârziere exagerată, până acum nu i s-au putut reproşa firmei "Athena" deficienţe majore legate de felul cum a executat lucrările din cadrul proiectului ISPA. Bordurile de pe Comuna din Paris demonstrează, însă, că grecii de la "Athena" nu s-au putut abţine să nu-şi bată joc de calitatea lucrărilor, măcar pe ultima sută de metri.
Primăria Brăila se află, aşadar, în postura de a remedia ce a lăsat stricat "Athena". Cum o va face? Primarul Aurel Simionescu spune că bordurile măcinate vor fi înlocuite cu... cu... borduri din acelaşi lot, pe care le-au lăsat grecii într-un depozit înainte de a pleca din Brăila. "Au rămas câteva sute de borduri, după ce s-a finalizat lucrarea pe Comuna din Paris. Le vom monta pe acestea în locul celor stricate. Sperăm să reziste mai mult", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro