Rodica Sterpu a fost sportiva anului 2007 in Braila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rodica Sterpu a fost sportiva anului 2007 in Braila

In ultima zi lucratoare a saptaminii trecute, Directia pentru Sport a Judetului Braila a organizat festivitatea de premiere a sportivilor cu rezultatele cele mai bune in 2007, suma totala a stimulentelor, 100 milioane vechi fiind repartizata in raport cu performantele, de la 12 milioane la 3 milioane lei vechi.
Manifestarea nu s-a mai bucurat de o prezenta numeroasa deoarece majoritatea sportivilor fie ca sint in cantonamente, fie in competitii oficiale. In alcatuirea clasamentului primilor zece sportivi braileni "un rol primordial l-au avut punctele obtinute in competitiile internationale, dar si medaliile de aur de pe plan intern", a tinut sa precizeze Elisabeta Aron, directoarea DSJ.

Top 10 la categoria sporturi olimpice

Cele mai bune cluburi din 2007 au fost Clubul Sportiv Municipal si HC Dunarea.
Sportiva numarul unu in anul recent incheiat a fost reprezentanta sectiei de kaiac canoe a CSM-ului, Rodica Sterpu, care a cucerit doua medalii de bronz, ambele la kaiac 4X500 m, una la Campionatele Mondiale si una la europene. Sportiva pregatita de antrenoarea Florentina Ion si-a trecut in palmares si patru medalii de aur la Campionatele Balcanice. Rodica Sterpu a obtinut doua titluri la juniori si tot atitea la tineret. In competitiile interne reprezentanta CSM-ului a cucerit trei medalii de argint la juniori si una de bronz la seniori.
Daca Rodica Sterpu a reusit sa acumuleze 145 de puncte din competitii nationale si internationale, cea de-a doua clasata, Maria Iancu, a acumulat 131 de puncte numai in competitiile interne. Eleva antrenoarei Laura Sachelarie a cucerit 9 medalii la juniori II, 6 de aur, 2 de argint si una de bronz si 16 la juniori I, 6 de aur, 5 de argint si tot atitea de bronz.
Pe locul al treilea s-a situat tot un reprezentant al sectiei de kaiac canoe a CSM-ului, Alin Rusen, sportivul pregatit de antrenorul Ionel Baciu reusind sa cucereasca o medalie de argint in proba de kaiac 4X1000 la Campionatele Mondiale de juniori si trei medalii in competitiile interne, doua de aur si una de argint la aceeasi categorie de virsta.
Urmatoarele doua pozitii le-au revenit inotatorilor Sabina Sloata, sportiva antrenata de profesoara Laura Sachelarie, care a acumulat in palmares 1 medalie de bronz la seniori, 1 de aur, 3 de argint si 4 de bronz la juniori I, 1 de aur si 3 de argint la juniori II si Alin Artimon, inotator pregatit de profesorul Valeriu Stoicescu care a obtinut 13 medalii, 3 de aur, 3 de argint si tot atitea de bronz la nationalele de juniori I, 2 de aur si 2 de argint la cele de juniori II.
Atleta Anamaria Ionita figureaza la pozitia a sasea in acest clasament. Sportiva pregatita de antrenoarea Irina Roata a obtinut un loc opt la europenele de juniori si trei medalii la Campionatele Balcanice la aceeasi categorie de virsta, 1 de aur, 1 de argint si 1 de bronz, iar pe plan intern a cucerit 2 medalii de argint si 2 de bronz la nationalele de juniori I si tot de 2 ori a devenit vicecampioana nationala de tineret.
Aurel Baciu, unul dintre specialistii probelor de garduri din Romania, ocupa doar locul al saptelea. Elevul profesorului Mihail Dumitru s-a clasat pe locul al cincilea in proba de 110 m garduri la Cupa Europei si a obtinut 2 medalii de bronz la Campionatele Balcanice de atletism. Pe plan intern reprezentantul CSM-ului a cucerit titlul national la 110 m garduri la tineret, iar la seniori si-a trecut in palmares doua medalii de argint.
Urmatoarele pozitii din Top 10 au fost adjudecate de inotatorul Catalin Nistor, 3 medalii de argint la Campionatele Nationale, atleta Ramona Anghelas, cu 4 medalii si Anamaria Caragata, 4 medalii.

Florentina Ion si Laura Sachelarie - cele mai bune antrenoare

In raport de rezultatele sportivilor s-a facut si premierea antrenorilor. Printre tehnicienii care s-au remarcat in 2007 au figurat antrenoarea Florentina Ion de la sectia de kaiac-canoe a CSM-ului, antrenoarele emerite de la natatie, Laura Sachelarie si Gabriela Stoicescu Clinciu. Tot la aceasta categorie au mai primit cadouri antrenorul emerit Ionel Baciu, tehnician cooptat in staff-ul tehnic al lotului national de juniori de la Bascov, antrenorul emerit Mihail Dumitru, Valeriu Stoicescu, Irina Roata si Nicu Roata.

Theodor Toma si Alexandru Toma, lideri in topul sporturilor neolimpice

La categoria sporturi neolimpice premiati au fost jucatorul de Go, Theodor Toma de la clubul Atari, campion european de juniori si multiplu medaliat national la aceasta categorie de virsta, precum si Alexandru Toma, multiplu campion national de dirt-track, cistigator in 2007 al Cupei MACEC.
Boxerul Petre Sabin de la CSM a fost singurul premiat la categoria sportivi de perspectiva.
De asemenea, in premiera, DSJ a acordat premii la categoria Initiatori de proiecte, profesorului Jean Preda de la LPS si antrenorului Ionel Balcan de la clubul de sah "Orizont 64".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro