Ministrul roman de Externe a salutat noul stadiu al relaţiilor bilaterale dintre România şi Turcia, ridicate la nivel de Parteneriat Strategic, în decembrie 2011, prin semnarea unei Declaraţii Comune. Ambii demnitari au exprimat interesul pentru convenirea unor proiecte concrete în vederea implementării Parteneriatului Strategic. În acest sens, cele doua părţi urmează să elaboreze în perioada următoare un Plan de acţiune, informează MAE.
Cei doi miniştri au evidenţiat nivelul crescut al cooperării economice dintre cele două state, reliefând potenţialul existent pentru dezvoltarea, în continuare, a schimburilor economice şi a investiţiilor reciproce.
A fost realizat un schimb de opinii cu privire la cooperarea regională şi agenda de securitate, cu accent pe Summit-ul NATO din luna mai. Au fost abordate, de asemenea, evoluţiile recente din Orientul Mijlociu, în special situaţia din Siria.
