Romania a remizat cu Franta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Romania a remizat cu Franta

Reprezentativa Romaniei a remizat, luni, scor 0-0, cu Franta, in primul meci din grupa C de la Euro-2008, acest prim rezultat de egalitate de la turneul final din Austria si Elvetia inregistrindu-se dupa un meci in care s-au expediat doua suturi pe spatiul portii, transmite trimisul MEDIAFAX.
In primele 30 minute meciul a fost unul fara nerv, de asteptare din partea ambelor echipe. Romanii au incercat sa-si regleze tirul cu mai multe suturi de la distanta, care nu i-au pus insa nici o problema portarului Gregory Coupet. Desi aparent au fost mai incisivi, fotbalistii pregatiti de Victor Piturca au parut lipsiti de idei in atac, iar Adrian Mutu a fost aproape inexistent. In acelasi timp, francezii au pasat mai mult, au fost superiori la capitolul posesie, dar nu au gasit spatii in apararea romanilor, dublata de o linie de mijloc de trei jucatori, din care doi sint la origine fundasi centrali, Chivu si Radoi.
Pentru Romania, prima ocazie notabila a venit in minutul 16, cind Daniel Niculae a trimis alaturi de la 25 de metri, desi ar fi putut incerca si o alta solutie.
Francezii au fost periculosi pentru prima oara in minutul 33, cind Anelka a trimis peste poarta, cu capul, de la opt metri, dupa un corner de pe stinga, iar in minutul 43 Benzema a avut singurul sut pe spatiul portii din prima repriza.
Cu citeva minute inainte de pauza jocul a parut sa se iuteasca, iar in minutul 45 Romania a avut primele doua cornere, ramase insa fara rezultat pe tabela.
La reluare, Mutu a avut ocazia sa se remarce (minutul 52) la o lovitura libera de la 22 de metri, obtinuta tot de el, insa sutul sau a lovit zidul.
In minutul 57, Benzema a expediat un sut de la marginea careului, al doilea pe spatiul portii al partidei, insa acesta a fost chiar pe directia lui Lobont, care a retinut cu siguranta.
Nationala Romaniei a trecut la sistemul de joc 4-4-2 in minutul 63, dupa intrarea pe teren a lui Paul Codrea. Un minut mai tirziu, Franta a ratat deschiderea scorului, dupa ce Benzema a reusit doar un sut slab de la marginea careului, la o faza la care Chivu a alunecat, iar Anelka nu a ajuns in timp util la mingea care s-a scurs pe linga bara.
Pina la sfirsit, Romania nu a reusit sa expedieze nici un sut pe spatiul portii lui Coupet, insa nici francezii nu i-au pus probleme mari lui Lobont, defensiva Romaniei reusind sa blocheze suturile adversarilor.
Romania: 1. Lobont - 2. Contra, 4. Tamas, 15. Goian, 3. Rat - 11. Cocis (8. Codrea '63), 6. Radoi (20. Dica '90a2), 5. Chivu - 16. Nicolita, 21. D. Niculae, 10. Mutu (18. M. Niculae '77). Antrenor: Victor Piturca.
Franta: 23. Coupet - 19. Sagnol, 15. Thuram, 5. Gallas, 3. Abidal - 22. Ribery, 20. Toulalan, 6. Makelele, 7. Malouda - 8. Anelka (18. Gomis '72), 9. Benzema (11. Nasri '77). Antrenor: Raymond Domenech.
Cartonase galbene: D. Niculae '27, Contra '40, Goian '43 / Sagnol '51
Meciul a fost arbitrat de o brigada din Spania, formata din Manuel Mejuto Gonzaez (central), Juan Carlos Yuste Jimenez si Jesus Calvo Guadamuro (asistenti). Rezerva a fost Olegario Benquerenca (Portugalia).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro