Romii şi-au aniversat ziua la Prefectură | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Romii şi-au aniversat ziua la Prefectură

Zilua Internaţională a Romilor a fost marcată de Prefectura Brăila printr-o masă rotundă, de la care participanţii au lansat un apel la toleranţă şi la solidaritate. În anul 1971, într-un congres care a avut loc la Londra, reprezentanţi ai romilor din întreaga lume au decretat data de 8 aprilie Ziua Internatională a Romilor. "Scopul unei astfel de zile este acela de a atrage atenţia societăţii asupra problemelor cu care se confruntă romii. Ea a devenit, de asemenea, ziua memoriei romilor omorâţi de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial", a spus prefectul Dumitru Popa, care a vorbit despre însemnătatea Zilei Internaţionale a Romilor.

Realizările privind incluziunea socială a romilor precum şi proiectele derulate la nivel judeţean de către Agenţia Naţională pentru Romi, în parteneriat cu alte instituţii au fost prezentate de către preşedintele Comunităţii Rome, Săndel Grosu şi de Cristian Codreanu, primarul comunei Şuţeşti, unde există o comunitate importantă de romi. "Anul trecut am avut 7 proiecte, care se derulează şi anul acesta, în valoare totală de 900.000 de euro, în Lacu Dulce, km 10, Şuţeşti, Vişani, Galbenu şi Viziru", a punctat Săndel Grosu câteva dintre proiecte. Participanţii la discuţii au subliniat rolul important pe care trebuie să-l ocupe educaţia în incluziunea socială a romilor. "Îndemnul meu este ca romii să dea copiii la şcoală, să nu mai avem situaţia de acum, de a avea locuri speciale la licee", a spus Dumitru Popa. Inspectorul şcolar general, prof. Viorel Botea, a remarcat faptul că elevii romi s-au integrat perfect în colectivele claselor de liceu şi au rezultate foarte bune la învăţătură. În încheierea manifestării, lăutarii de la Şuţu au susţinut un minispectacol muzical.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro