Autorităţile au reţinut 300 de persoane în centrul Sankt Petersburgului, dintr-o mulţime de circa 800 de manifestanţi.
Alţi 250 au fost arestaţi la Moscova, printre care liderul protestelor, Aleksei Navalni, care a fost eliberat ulterior.
Navalni, un avocat care scrie pe blog despre corupţia din Rusia, a transmis un mesaj pe Twitter, potrivit căruia este acuzat de o contravenţie administrativă. El a precizat că i s-a permis să îşi vadă avocatul şi să urmărească arestarea sa la televizor. El a fost eliberat câteva ore mai târziu.
Anterior, Navalni şi Serghei Udalţov, un alt lider al opoziţiei, s-au adresat unei mulţimi de 14.000 - 20.000 de persoane strânse în piaţa Puşkinskaia din Moscova.
Navalni a spus că "bandiţi şi hoţi" conduc Rusia şi numai manifestanţii îi pot opri.
