Rusia, avertizată de Merkel | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Rusia, avertizată de Merkel

„În cazul în care Rusia va continua pe acelaşi drum ca în ultimele săptămâni, nu va fi o catastrofă doar pentru Ucraina, ci va afecta masiv mai ales Rusia. Sunt convinsă de aceasta, atât economic, cât şi politic", a declarat Merkel în faţa deputaţilor din Bundestag.
Cancelarul german, care a trăit până după 30 de ani în RDG-ul comunist, a făcut apel la rezolvarea conflictelor în Europa „după principiile secolului 21" şi nu după cele din secolele 19 şi 20, care au aruncat continentul în Primul Război Mondial şi Al Doilea Război Mondial, iar apoi în Războiul Rece.
„Nu putem merge înapoi", a spus ea cu fermitate, subliniind în acelaşi timp că Rusia ar trebui să înveţe din greşelile trecutului, în contextul în care Europa marchează în acest an centenarul începutului Primului Război Mondial şi 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului.
Cancelarul german, care vorbeşte bine limba rusă, are relaţii diplomatice complexe cu preşedintele rus Vladimir Putin, fost şef al rezidenţei KGB din fosta RDG şi care vorbeşte fluent germana.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro