S-au infiintat Comitetele Consultative Cetatenesti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-au infiintat Comitetele Consultative Cetatenesti

Societatea civila devine din ce ince mai puternica si isi face auzita vocea si la Braila. La initiativa Fundatiei "Lumina" si in municipiul nostru s-au infiintat Comitetele Consultative Cetatenesti. Reprezentantii cetatenilor vor participa alaturi de Asociatia Pro Democratia Club Braila, sindicate, pensionari si alte organizatii si fundatii din Braila la actiunea de monitorizare a alesilor locali, a modului in care sint adoptate proiectele locale de hotarire.
Fundatia "Lumina" Braila, este partener in proiectul "Cetateanul in primul rind", derulat la nivel national la Asociatia Universitatilor Populare Germane si Fundatia Fridrich Ebert. Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea spiritului comunitar prin implicarea cetatenilor in viata comunitatii. "Pe parcursul celor 2 ani de participare la actiunile initiate la nivel national am beneficiat de instruirea si prezenta unor experti din Germania, cu experienta in mobilizarea vietii comunitatii. La aceasta data, prin Biroul de Consiliere pentru Cetateni, serviciu care functioneaza in cadrul Fundatiei “Lumina” dezvoltam acest proiect pentru municipiul Braila. Comitetele Consultative Cetatenesti (CCC) reprezinta o structura cu caracter obstesc, ai carei membri participa in mod voluntar la culegerea si transmiterea informatiilor cetatenilor (opinii, sugestii, recomandari) catre autoritatile publice locale. Membrii CCC fac propuneri, semnaleaza probleme si solutii de rezolvare a problemelor din oficiu sau pe baza unei problematici date, necesara luarii deciziilor, fiind purtatorii de cuvint ai cetatenilor in raporturile lor cu municipalitatea. Ca urmare a intilnirilor repetate cu cetatenii din cartierele Chercea si Vidin-Brailita-Progresului au fost infiintate doua Comitete Consultative Cetatenesti, cu sprijinul cadrelor didactice din scolile din cele doua zone ale Brailei", ne-a declarat Maria Jerlaeanu, director executiv al Fundatiei "Lumina"

Doleantele reprezentantilor cetatenilor au fost prezentate Primariei municipiului Braila


Pe ordinea de zi a CCC se afla, printre altele, urmatoarele teme: problemele Asociatiilor de Proprietari/Locatari, Stadiul pregatirilor pentru iarna al Regiei de Termoficare, dezbaterea publica privind bugetul local, calitatea apei potabile, problema ciinilor comunitari, spatiile verzi, ordinea si linistea publica - siguranta cetateanului, aplicarea legilor proprietatii la nivelul municipiului Braila, procedura legala de separare de la coloana de apa si bransarea individuala, colaborarea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ cu Asociatiile de locatari, pretul gigacaloriei si modul de facturare al consumului de energie termica si apa calda menajera, s.a.
In cadrul sedintelor ordinare ale CCC, pe aceste teme, membrii CCC vor avea posibilitatea de a prezenta problemele existente in zonele de care raspund. "Printre problemele concrete ridicate de membrii celor doua comitete se numara si urmatoarele: spatiile de joaca din cartierul Brailita sint insuficiente. S-a propus amenajarea a doua parcuri de joaca in zona Vidin, in zona care a mai ramas linga parcare si in strada Cezar Petrescu. De asemenea, numarul foarte mare de ciini vagabonzi, bolnavi si flamanzi pun in pericol viata si sanatatea locuitorilor din cartier. S-a propus si amenajarea de bancute in piata din fata Grupului Scolar “C. Brancoveanu” .
Din cartiere se preia numai gunoiul menajer si cetatenii au solicitat si preluarea gunoiului nemenajer. Santurile din fata caselor sint astupate si atunci cind ploua torential se inunda locuintele.
Strazile care fac legatura cu ANL-urile sint impracticabile.
Desfiintarea refugiilor din statiile de autobuz din cartierul Brailita fara a se construi nimic in loc conduce la disconfortul cetatenilor.
Aleea din fata blocurilor din intregul cartier este in stare jalnica.
Gradinita din zona Scolii “M. Kogalniceanu” functioneaza intr-o cladire improprie. S-a propus mutarea ei in Scoala “M. Kogalniceanu”. Pe durata programului de scoala elevii sint adesea agresati de persoane din afara scolii. S-a propus angajarea unui gardian sau suplimentarea numarului de paznici pentru a asigura paza si pe timp de zi. Copiii din grupuri dezavantajate sint adesea in situatia de abandon scolar. S-a propus angajarea unui mediator scolar, cu salariu platit de catre Primarie, care sa asigure legatura dintre scoala si familiile acestor copii. Cetatenii au mai solicitat si semaforizarea si marcarea corespunzatoare a intersectiilor:
sos. Focsani - str. Comuna din Paris, str. Comuna din Paris - str. Carabusului, str. Comuna din Paris - Finarie, curatarea spatiilor verzi si a parcurilor de joaca pentru copiii din cartierul N.Chercea, desfundarea canalizarilor din cartiere, infiintarea unei statii de maxi-taxi in zona intersectiei str. Comuna din Paris cu str. Carabusului, stabilirea unui grafic pentru ridicarea gunoiului menajer din cartier care sa poata fi controlat si respectat,
extinderea iluminatului public si in zona str. Livezilor - str. Codrului si partial str. Magaziilor, din cartierul N.Chercea, salubrizarea zonelor limitrofe municipiului Braila", a precizat Didina Enache, reprezentant al Fundatiei "Lumina".
Coordonatorii programului apreciaza ca prin organizarea si desfasurarea acestor activitati cu cetatenii si pentru cetateni, determinam o implicare directa a acestora in viata comunitatii, se dezvolta conceptul de responsabilitate fata de comunitate. Membrii Comitetelor Consultative Cetatenesti vor participa, impreuna cu reprezentantii altor organizatii precum Asociatia Pro Democratia Club Braila, A.N.M.R.F. "Louis Pasteur", UTS CNS "Cartel Alfa", CNSLR "Fratia", Asociatia Culturala Pro Basarabia si Bucovina la actiunea de monitorizare a alesilor locali, a modului in care sint adoptate proiectele locale de hotarire.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro