S-a inaugurat Centrul de Formare in Profesiuni Sociale "Elpida" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

S-a inaugurat Centrul de Formare in Profesiuni Sociale "Elpida"

Fundatia "Euro 21" Braila a inaugurat, ieri, Centrul de Formare in Profesiuni Sociale "Elpida". Acesta este situat pe str. Iezerului nr.1 si este unul dintre rezultatele proiectului "Dezvoltarea serviciilor de ingrijire la domiciliu - componenta a acquis-ului comunitar in domeniul social", finantat de Uniunea Europeana prin programul Phare 2004 Societatea Civila, componenta 2. Ca urmare a implementarii acestui proiect care are un buget de 69.607, dintre care 62.607 euro reprezinta finantarea europeana, vor fi organizate cursuri in ocupatiile de ingrijitor copii, batrini si bolnavi la domiciliu.
Sint vizate femeile care au peste 45 de ani, aflate in somaj de lunga durata si femei sub 25 de ani care nu au calificare si nici loc de munca. Reprezentantii acestei organizatii neguvernamentale vor elabora si un manual de bune practici in ceea ce priveste ingrijirea la domiciliu. "Somajul secera, in special, persoanele cu virsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani si pe cele care au peste 45 de ani. De aceea ne-am indreptat spre aceste grupuri. Si apoi exista foarte multe solicitari pentru ingrijirea la domiciliu, iar acest proiect vine in sprijinul nevoilor comunitatii. Cursurile pentru ingrijire batrini dureaza 3 luni, iar cele pentru ingrijire bolnavi, 6 luni. Tehnica ingrijirii e veche, dar noi venim cu metode noi, cu mai multa organizare, cu tehnici de ridicare, mobilizare. Orele de practica se vor desfasura la caminul de batrini Sfintul Nicolae", a declarat Catina Ahmad, presedintele Fundatiei "Euro 21" Braila. Aceasta a facut prezentarea salilor de curs unde se aflau diferite obiecte utile atit persoanei care ofera ingrijire, cit si asistatilor. Este vorba despre scaune cu rotile, rampe mobile, cordoane pentru transport, scari pentru recuperare, mingi din burete, perii speciale, instrumente pentru rularea ciorapilor, astfel incit asistatii sa se poata descurca si singuri cind incearca sa se imbrace, ustensile pentru fragmentarea pastilelor etc. Locatia centrului reprezinta contributia Consiliului Judetean la acest proiect. Niculina Moisescu, vicepresedinte CJ, a precizat ca nu este prima data cind Fundatia "Euro 21" Braila vine cu un proiect bun si de aceea a gasit sprijin din partea autoritatilor brailene.

Multi dintre pensionari se afla in stare de dependenta sau semidependenta

In prezent, in judetul nostru exista nu mai putin de 100.673 de pensionari, dintre care 79.091 sint de stat si 21.582 sint agricultori. Dintre acestia, o parte se pot descurca singuri, dar multi se afla in stare de dependenta sau semidependenta. Foarte multi au depus cereri la caminele de batrini, dar locurile sint limitate, astfel incit ajung sa astepte ani de zile pina cind obtin o repartitie. Pe de alta parte, nici copiii nu-i pot ajuta prea mult, deoarece fie sint la serviciu, fie au ei insisi copii care trebuie supravegheati. Solicitarile privind ingrijirea la domiciliu vin atit din partea virstnicilor, cit si din partea copiilor acestora.
La inaugurare au fost prezenti si reprezentanti ai fundatiilor Pro Homini si Lumina care au recomandat efectuarea testelor psihologice pentru persoanele care urmeaza sa lucreze cu oamenii aflati in stare de dificultate. De altfel, Fundatia Pro Homini intentioneaza sa inchirieze scaune cu rotile pentru persoanele care se confrunta cu dificultati de deplasare. Alexandru Sculschi, director general al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului si dr. Lucica Scutaru, director executiv al Autoritatii de Sanatate Publica au salutat dezvoltarea serviciilor complementare. Veronica Macri, director executiv al Directiei de Munca, Solidaritate Sociala si Familie a precizat ca persoanele care vor absolvi cursurile vor avea diplome recunoscute atit in Romania, cit si in spatiul european.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro