Sa construim la sate si patinoare! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sa construim la sate si patinoare!

Candidatul PD-L pentru Camera Deputatilor, consilierul local Florin Cirligea, sustine ca PSD si PNL isi bat joc de alegatorii din Colegiul I, prin faptul ca au adus pentru alegerile parlamentare, drept candidati, oameni din afara Brailei, "care nu si-au gasit locul in alte judete". Cirligea crede insa ca brailenii s-au pacalit prea multi ani cu "parasutati" care, odata ce s-au vazut alesi, au dat din Paste-n Craciun prin circumscriptie, asa ca nu se vor mai lasa inselati inca o data: "Este o bataie de joc inclusiv la adresa votului uninominal, pentru ca PSD si PNL prefera tot listele de partid, in loc sa promoveze oamenii din Braila. Sa nu uitam cit a avut de patimit Braila de pe urma acestor parasutati, care si-au vazut doar interesul personal si au aruncat judetul cu cel putin zece ani in urma. Eu cred ca brailenii nu trebuie sa uite gustul amar lasat de asa-zisii parlamentari de Braila, ce s-au perindat pina acum prin judetul nostru si care au lucrat doar in interesul lor personal, ce a fost mai tot timpul in contradictie cu interesul comunitatii. PSD si PNL folosesc acum Colegiul nr. I, format din cartierele Radu Negru, Buzaului, Viziru, Km 10 si Lacu Sarat, ca pe o trambulina catre Parlament pentru doua persoane total straine de Braila, Daniela Bartos, care este din Brasov si Diana Tusa, care este din Bucuresti. Spre deosebire de aceste partide, din respect pentru Braila si braileni, PD-L intra in lupta electorala pentru Parlamentul Romaniei numai cu braileni, oamenii care cunosc problemele acestui oras si care sint foarte interesati sa le gaseasca o rezolvare, pentru ca, dupa patru ani, tot aici se vor intoarce si va fi jenant sa dea ochii cu cetatenii care i-au investit cu increderea lor", a declarat Cirligea.
Pe de alta parte, candidatul PDL a comentat critic si "gogoritele electorale" ale PSD-ului local, dindu-l drept exemplu pe Cristian Rizea, care a anuntat ca printre prioritatile sale, daca va fi ales, se va regasi construirea de bazine de inot in fiecare localitate din mediul rural: "Cind o femeie de la tara are doi lei pensie, vine candidatul PSD si spune ca face in toate localitatile bazine de inot. Va dati seama ce-i intereseaza pe cei de la tara de bazinele de 25/12,5 metri... Ca sa nu mai spun ca acel candidat PSD este in afara concursului, nu stie ce presupune sa faci un bazin de inot. Ca sa faci asa ceva, iti trebuie canalizare, trebuie sa ai statie pentru clorinarea apei. Vreau sa spun ca sa promiti ca ii duci in cosmos, sau sa le faci bazine de inot la sate, este tot aia. Tichie de margaritar le trebuie lor acolo, sa-si spele necazurile in bazinele de inot! Va dati seama, un bazin de 25/12,5 metri, la o populatie de circa 1000 de cetateni, ce-o sa fie acolo! Mai bine legam localitatea la canalul de irigatii! Mai ramine sa promitem ca facem patinoar in fiecare casa de la tara, ca tot vine frigul, torni gheata si faci patinoar!".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro