Salariaţii "Titan Edilitara", în concediu de odihnă forţat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Salariaţii "Titan Edilitara", în concediu de odihnă forţat

Anunţul vine în contextul în care, pe fondul unei rectificări bugetare negative, Ministerul Apărării Naţionale a sistat din această lună sistemul de hrănire externalizat în unităţile militare, pe motivul că astfel se va putea încadra în buget.
Ştefan Fusea, administratorul "Titan Edilitara", a explicat că, deocamdată, nu a luat o decizie privind o eventuală disponibilizare de personal. "Nu au fost suspendate toate contractele cu Ministerul Apărării pentru furnizare de hrană militarilor. Cel puţin în cazul nostru, pentru două locaţii aferente unor unităţi de învăţământ din sistemul MApN se derulează relaţia contractuală. De asemenea, am primit confirmarea că urmează în câteva zile să reluăm furnizarea hranei pentru o unitate militară dintr-un alt judeţ. De altfel, şi în cazul altor firme s-a reluat colaborarea contractuală. În acest context, vom aştepta până la jumătatea acestei luni lămurirea situaţiei, pentru a lua apoi o decizie privind activitatea viitoare a firmei. Deocamdată, salariaţii care au zile de concediu de odihnă neefectuate au făcut cereri în acest sens", a precizat Fusea. De asemenea, sursa citată a precizat că alături de colegii din ţară a cerut sprijinul Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor pentru a lămuri cât mai repede situaţia. De altfel, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Stănişoară, şi alţi reprezentanţi din conducerea MApN sunt aşteptaţi săptămâna viitoare la audieri în Comisiile de Apărare din Parlament faţă de modul în care se va aplica rectificarea bugetară negativă de aproximativ 700 de milioane de lei. De precizat că secretarul Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor este deputatul PDL de Brăila Eugen Bădălan. Parlamentarul nu a putut fi contactat pentru a face un comentariu pe această temă.
La finele lunii trecute, conducerea Statului Major al Forţelor Terestre (SMFT) a decis sistarea temporară a sistemului de hrănire externalizată în unităţile în care termenele contractelor au expirat sau acestea se aflau în faza de negociere sau renegociere, urmând ca hrănirea să se asigure prin forţe proprii. De asemenea, într-un comunicat de presă, SMFT a dat asigurări în ceea ce priveşte derularea în continuare a contractelor ferme încheiate de unităţile militare din subordine cu agenţii economici, punctând că a decis continuarea sistemului de hrănire externalizată în instituţiile militare de învăţământ, de instruire şi în unităţile militare încadrate cu personal navigant. Subvenţia acordată de MApN pentru hrana militarilor este de aproximativ 5 lei pe zi din costul unei mese de 13 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro