Salariile insotitorilor, povara in bugetele primariilor din judet | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Salariile insotitorilor, povara in bugetele primariilor din judet

Primarii din judet se pling ca salariile pe care trebuie sa le acorde insotitorilor persoanelor cu probleme grave de sanatate le impovareaza bugetele. Primul care a deschis acest subiect a fost primarul de la Maxineni, Mihai Ruse, care s-a plins in plenul Colegiului Prefectural ca in urma controlului efectuat de catre inspectorii de munca, i s-a pus in vedere ca municipalitatea este obligata sa plateasca insotitorilor un salariu minim de 600 lei. "Nu mi se pare echitabil, pentru ca multi dintre acesti insotitori ai persoanelor cu handicap nu au pregatire profesionala, de fapt nu au mai mult de 4-5 clase. Si totusi, sint incadrati la muncitori calificati, de unde rezulta un prag minim de salarizare de 600 lei. Pe cind un tinar care a terminat liceul si se angajeaza acum, nu primeste mai mult decit minimul pe economie de 500 lei", a spus Mihai Ruse. In replica, inspectorul sef al Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Braila, Dumitru Vaduva, a explicat ca prevederile legale in vigoare stabilesc foarte clar ca insotitorii trebuie incadrati ca personal calificat, ceea ce inseamna ca potrivit Codului Muncii, beneficiaza de indicele de ierarhizare 1,2 aplicat la salariul minim pe economie, de 500 lei, de unde rezulta un minim de 600 lei. "Acestea sint prevederile legale si trebuie respectate. Daca dumneavoastra, primarii de comune, considerati ca fiind inechitabila aceasta prevedere, ar trebui sa puneti la punct o initiativa legislativa", i-a sfatuit Vaduva. La rindul sau, prefectul Mihaela Marcu a punctat aceeasi idee, subliniind ca desi salariile pentru insotitori creeaza o presiune asupra propriilor bugete, legislatia obliga respectarea cu strictete a unor astfel de prevederi. "Pina la materializarea unei initiative legislative din partea dumneavoastra, va reamintesc ca aveti obligatia de a respecta legea", a spus Marcu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro