Sarbatorile de iarna nu au venit cu bucurii pentru toti cetatenii Brailei si ai comunei Chiscani. Unii nu au avut bani nici macar pentru o crenguta de brad, iar cind au primit darurile de la Punctul de ajutor Maltez chiar in ajunul Craciunului chiar au inceput sa creada ca Mosul cel bun si generos exista. Asociatia de Ajutor Umanitar de la Cluj a oferit 100 de pachete pentru Chiscani si alte 100 de pachete pentru saracii Brailei. Punctul de ajutor Maltez din Chiscani a primit din partea Asociatiei de Ajutor Umanitar Maltez din Erfurt, Germania, reprezentat de Lucia Dumitru, suma de 3.000 de lei. Cu acesti bani s-au cumparat alimente si dulciuri care au fost apoi oferite batrinilor si saracilor din Chiscani si Braila. Educatoarea Marina Radu a povestit ca cei mici si cei mari au fost grozav de impresionati de gestul umanitar. "Actiunea s-a desfasurat in seara ajunului de Craciun. Grupul de lucru maltez de la Chiscani a mers pe la copii si batrini, cintindu-le colinde pe la geamurile lor asemenea “magilor” trimisi sa vesteasca Craciunul. Copiii stateau pe la geamuri, uimiti de ce li se intimpla, si nu le venea sa creada ca totusi Mosul drag lor exista si le aduce daruri! Daruri neasteptate de ei! Am vazut copii fara brad, fara jucarii, cu lacrimi pe obraz de suparare. Lacrimile lor s-au trasformat in zimbete cind au vazut cadourile. Multumim maltezilor", a spus educatoarea Marina Radu, reprezentanta colectivului de lucru de la Punctul Maltez Chiscani - Braila.