SC "Dunacor" nu mai exista! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SC "Dunacor" nu mai exista!

La citeva saptamini de la aprobarea raportului final de lichidare in cazul "Dunacor", Oficiul Registrului Comertului a reactualizat situatia societatii brailene, in sensul ca in dreptul acesteia apare acum mentiunea "Radiata". Potrivit informatiilor prezentate pe pagina de web a ONRC, radierea efectiva a fostului combinat a fost inregistrata cu data de 17 aprilie, care devine, astfel, oficial, data "inhumarii" persoanei juridice SC "Dunacor" SA. Aceasta procedura finala vine la aproape 10 ani de la declansarea lichidarii combinatului chimic SC "Dunacor" SA, rastimp in care societatea a trecut prin doua faze distincte de lichidare (administrativa si judiciara), si a trecut prin mina a nu mai putin de 3 lichidatori, in ordine cronologica: "United Prod Equipement", "Euro Consulting Romania" si "Sierra Quadrant". De mentionat este ca pretentiile formulate initial de catre creditorii societatii s-au cifrat la 20,055 milioane lei, dar in urma solutionarii litigiilor pe aceasta tema s-a ajuns in final la creante certe in valoare de 8,154 milioane lei plus 3,2 milioane USD. Indestularea acestora s-a produs in doua etape: in prima faza, pretentiile creditorilor bugetari au fost acoperite 100%, adica 3,703 milioane lei si s-au mai compensat 10% din pretentiile creditorilor chirografari, adica inca 327.00 USD si 815.000 lei. In faza a doua, acestia din urma au mai fost compensati cu inca 4,45% din total creante, adica inca 278.898 lei. In total, creditorii chirografari s-au indestulat in procent de circa 15 puncte, aceasta pe linga stingerea tuturor datoriilor la buget, situatie fericita, in contextul in care, de obicei, intr-o lichidare abia se acopera pina la 15-20% din creantele bugetare.
Reamintim ca SC "Dunacor" a intrat in lichidare administrativa in aprilie 1997, prin decizia actionarului majoritar, AVAS (fost APAPS, fost FPS).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro