Scenariu de război: Israel vs. Iran, Siria şi Hezbollah | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Scenariu de război: Israel vs. Iran, Siria şi Hezbollah

Conform experţilor israelieni, numărul victimelor civile israeliene ar ajunge la 300 dacă Siria va fi implicată în acest conflict. Potrivit ziarului Haaretz, estimările au fost elaborate pe baza arsenalului de rachete deţinut de Hezbollah, Siria şi Iran, în funcţie de pregătirea forţelor de securitate israeliene şi de experienţele conflictului din Liban din 2006.
În cazul în care Israelul ar ataca instalaţiile nucleare iraniene, Iranul va riposta cu rachete, însă, aproape sigur, va interveni şi mişcarea şiită Hezbollah, care ocupă poziţii la frontiera dintre Liban şi Israel. În conflict ar putea fi implicată şi Siria, în contextul în care regimul Bashar Al-Assad este, alături de Iran, un susţinător activ al Hezbollah.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro