La sfârşitul lunii august, 15 tineri voluntari din cadrul Centrului Antidrog Brăila s-au întâlnit cu colegii de la Bacău, pentru un schimb de experienţă. Astfel, în zilele de 24 şi 25 august s-a desfăşurat un modul de formare specifică a tinerilor voluntari, în Tabăra de Tineret Valea Budului, din judeţul Bacău. Grupul de voluntari brăileni a fost însoţit de inspectorul de specialitate Olga Condrat şi dr. Marcela Urdă, din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consilere Antidrog. Obiectivele acestui atelier de lucru în aer liber, intitulat sugestiv "Natura - aliatul tău pentru o viaţă sănătoasă", au vizat dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare în grup, dezvoltarea spiritului de echipă, cunoaşterea rolului voluntarului în lucrul cu adolescenţii şi, mai ales, schimbul de experienţă între voluntarii celor două centre.
