Scoala de Vara pentru tinerii jurnalisti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Scoala de Vara pentru tinerii jurnalisti

Autoritatea Nationala pentru Tineret (ANT) in parteneriat cu Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii si cu Jurnalul National va organiza in perioada 27 august - 3 septembrie 2008 al saselea modul al Scolilor de vara "CosTINesti 2008". Intitulat "Scoala Nationala de Jurnalism pentru Tineret", modulul are drept scop sublinierea rolului foarte important pe care il ocupa mass media in societate. In cadrul seminariilor se va discuta despre codul deontologic urmat de jurnalisti, despre televiziune, ziare, radio, agentii de presa.
Modulul se va desfasura sub forma unor seminarii teoretice dimineata si a unor workshop-uri dupa-amiaza. Participantii vor avea la dispozitie mijloacele tehnice necesare punerii in practica a informatiilor dobindite la cursurile teoretice. Aceste mijloace tehnice vor fi puse la dispozitie de catre TVR2, Radio Romania Cultural si Jurnalul National. "La finalul “Scolii Nationale de Jurnalism pentru Tineret”, ANT spera ca tinerii cursanti, beneficiind de consultanta unor specialisti in domeniu, sa dobindeasca un bagaj bogat de cunostinte despre jurnalism, care sa ii ajute in construirea unei cariere in mass media. Printre invitati se vor numara Lucian Mandruta, Mihai Tatulici, Mihai Coman, decanul Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Cornel Nistorescu", se precizeaza intr-un comunicat al Directiei Judetene pentru Tineret Braila.

Cazarea si masa vor fi achitate de ANT

La activitati sint invitati sa se inscrie tinerii cu virsta intre 18 si 35 de ani. Cei interesati trebuie sa aleaga unul dintre cele trei domenii propuse: ziare, televiziune sau radio, sa dezvolte tema propusa dupa care impreuna cu un CV sa trimita documentele la adresa de e-mail: jurnalism.ant@gmail.com pina la data de 22 august 2008, ora 10.00.
Pentru inscrierea la seminariile care privesc ziarele, tinerii trebuie sa redacteze un articol de 3.000 caractere ( nu mai mult de o pagina A4, Times New Roman, 12, la un rind ) pe tema - Realizati portretul unei personalitati publice pornind de la aparitiile din presa scrisa. Pentru inscrierea la seminariile referitoare la radio, tinerii trebuie sa creeze o campanie radio de promovare a unui eveniment pentru tineret de la concept pina la lansare cu calendar si difuzare (creare spot, prezentare proces creatie, precum si modul de difuzare). Pentru inscrierea la seminariile referitoare la televiziune, cei interesati trebuie sa creeze o emisiune de televiziune pentru tineri: concept, mod de desfasurare. Rezultatele selectiei vor fi publicate in data de 25 august 2008. Cazarea si masa vor fi asigurate de ANT la Costinesti, iar transportul va fi suportat de participanti. Mai multe detalii se pot obtine de la reprezentantii Directiei Judetene pentru Tineret Braila - tel. 0239/615975.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro