Se caută o firmă serioasă pentru modernizarea străzii Calea Galaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Se caută o firmă serioasă pentru modernizarea străzii Calea Galaţi

• municipalitatea brăileană investeşte circa 1 milion de euro pentru a elimina gropile existente în prezent pe tronsonul cuprins între podul Brăiliţa şi ieşirea din municipiu • ofertele se pot depune până pe 22 septembrie, apoi va avea loc licitaţia de pe SEAP • “Aşteptăm cât mai multe firme la licitaţie”, spune primarul Dragomir

 

Cu puţin noroc, dacă la licitaţia care urmează să se desfăşoare în curând se va stabili din prima o firmă câştigătoare, fără să mai apară tradiţionalele contestaţii, Calea Galaţi ar putea intra în curând într-un amplu proces de modernizare, pe tronsonul cuprins între podul Brăiliţa şi ieşirea din municipiu, până la intersecţia cu drumul judeţean 221B, dinspre satul Baldovineşti. Valoarea investiţiei, care va fi finanţată cu bani de la bugetul naţional, depăşeşte un milion de euro. Mai exact, este vorba despre 4,7 milioane de lei, plus TVA.

După cum ne-a informat primarul Marian Dragomir, lucrările vor consta în frezarea carosabilului şi turnarea unui strat nou de asfalt, dar şi în consolidarea fundaţiei drumului, până la o adâncime de 30 de centimetri, în zonele unde aceasta este necesară. De asemenea, se vor înlocui bordurile, iar capacele de canalizare vor fi ridicate la nivelul străzii.

“Este o lucrare necesară, având în vedere că trebuie să acordăm atenţie şi străzilor din cartierele periferice, al căror carosabil este supus unui trafic intens, aşa cum se întâmplă pe acest tronson al Căii Galaţi”, ne-a declarat primarul Marian Dragomir. Acesta spune că, odată cu această modernizare, se ia în calcul realizarea unei rute altenative pentru TIR-urile şi maşinile agabaritice care provoacă degradarea rapidă a carosabilului de pe Calea Galaţi. Realizarea acestei rute alternative depinde, însă, de găsirea fondurilor necesare. Primarul ne-a explicat că, dacă lucrarea va putea fi acoperită cu bani de la bugetul local, ar avea şanse să înceapă mai repede, iar dacă se va dovedi mai scumpă, va trebui să se aştepte până se va găsi o finanţare din surse externe.

În ceea ce priveşte modernizarea Căii Galaţi, data limită pentru depunerea ofertelor este 22 septembrie, urmând ca apoi lucrarea să fie atribuită printr-o licitaţie organizată prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). “Invităm cât mai mulţi constructori să depună oferte pentru această licitaţie care se va desfăşura printr-o procedură cât se poate de transparentă”, ne-a mai declarat primarul Marian Dragomir.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro