Mergi la conţinutul principal

Se oprește apa în cartierul Obor

• joi, 16 octombrie, timp de șapte ore, se va întrerupe furnizarea apei pentru executarea unor lucrări de reabilitare a rețelelor de apă potabilă • vor fi afectați brăilenii din cartierul Obor, firmele din zonă, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, precum și Liceul Teoretic „Panait Cerna”

 

Lucrare programată la rețeaua de alimentare cu apă a municipiului Brăila, cu afectarea unui mare număr de utilizatori.

Astfel, Compania de Utilități Publice „Dunărea” Brăila anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile în ziua de joi, 16 octombrie 2025, între orele 8:30 - 15:30, pentru executarea unor lucrări de reabilitare a rețelelor de apă potabilă.

În acest context, vor fi afectați de oprirea furnizării apei potabile utilizatorii casnici alimentați din stațiile de hidrofor PT1, PT2 și PT4, din cartierul Obor, societățile comerciale din zonă, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir”, precum și Liceul Teoretic „Panait Cerna” Brăila.

Reprezentanții companiei precizează, totodată, că vor face tot ceea ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt. De asemenea, le sugerează abonaților CUP „Dunărea”, afectați de lucrări, să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.

„Vă aducem la cunoștință că, la reluarea alimentării cu apă, este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Recomandăm să se folosească apa doar în scopuri menajere, pentru scurt timp, până la limpezirea ei”, se mai precizează în comunicatul SC CUP „Dunărea” SA.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro