"Sa se duca la Galati si gata. Sa se duca toata lumea acolo"
Acesta a fost contrat insa de consilierii PD, care s-au aratat de parere ca IPJ nu a solicitat degeaba acest spatiu si ca nu cred ca se poate ca un birou intreg sa functioneze intr-o singura camera. Parerea acestora referitor la spatiul restrins a fost sustinuta si de consilierii PNL Grigore Potec si Petrica Popa, precum si de social-democratul Doru Damian. Liberalul Vasile Varga a luat insa parerile acestora ca pe un afront personal si a punctat, pe un ton ridicat plenului, ca daca nu vor sa dea nici un spatiu, atunci nici Camera Notarilor nu mai vrea nimic: "Nu mai vrem nimic. Nu am cerut pentru mine nimic. Sa se duca la Galati si gata. Sa se duca toata lumea acolo. Nu mai am nevoie. Nu am nici un interes personal. Apar tot felul de imobile in masa, cine stie cum, nu mai cer nimic".
Si juristul Primariei, Sorina Bosoanca, a incercat sa calmeze spiritele, explicind: "Ca urmare a solicitarii facute de dvs. ca mandatar al Camerei Notarilor Publici Galati, care prin presedintele acestuia ne-a adresat o rugaminte bazata pe ordinul ministrului Justitiei 1758/2004, astazi raportul a fost intocmit. Numai ca s-a produs o confuzie. Acest ordin prevede preluarea arhivelor succesorale existente in acest moment la judecatorii, de catre Camerele Notarilor Publici. Potrivit legii notarilor publici, autoritatile locale sint obligate sa acorde spatii pentru aceste acte publice, asa cum tot CLM a acordat spatii cu prioritate pentru Cadastru si Cartea Funciara. Astazi a fost adusa si cererea Camerei Notarilor Publici si raportul intocmit de Directia Serviciilor Publice. Dar nu au apucat sa fie analizate".
In cele din urma, primarul Constantin Cibu, trecind peste manifestarile consilierului Varga, a explicat ca, in cadrul urmatoarei sedinte a CLM, serviciul de specialitate al Primariei va veni cu o propunere concreta pentru mutarea arhivei.