Seful Politiei s-a insurat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Seful Politiei s-a insurat

Senini, deopotriva emotionati,

simbata, la ora 18.30, comisarul Catalin Chivu si procurorul Catalina Cleopatra Mihalache si-au dat mina in Biserica Manastirii din Lacu

Sarat si si-au jurat credinta in fata lui Dumnezeu. Dupa noua ani de cind sint impreuna, cei doi au ajuns in fata altarului pentru a da

vesnicie iubirii lor. Ea, procuror la Directia de Investigre a Infractiunilor de Criminalitate Organizata - Serviciul Teritorial Galati, el,

comisar de Politie, chiar cel mai tinar inspector sef pe care l-a avut Politia braileana, au tinut sa se casatoreasca, cu "derogare", in

cadrul intim si natural al Bisericii Manastirii din Lacu Sarat. Logodna a fost oficiata, initial, de patru preoti, toti tineri, imbracati in

straie albe-aurii, iar la momentul inceperii cununiei, brusc, din altar, si-a facut aparitia PS Casian Craciun, episcopul Dunarii de Jos,

care a tinut sa rosteasca personal legamintul casatoriei si sa aseze cununile pe capetele celor doi. Prezenta PS Casian la eveniment a fost o

surpriza chiar si pentru miri, iar audienta, formata din rude, prieteni, dar si colegi ai celor doi - procurori, politisti, judecatori - si-a

exprimat uimirea cu un forfot general.

Casatoria era "inerenta"

Catalin Chivu si Catalina Cleopatra Mihalache si-au oficiat

casatoria civila la finele lunii mai, fara tam-tam, fara fast, iar pe 17 iunie au ales sa dea pecete dumnezeiasca iubirii lor. Ea, distinsa,

imbracata intr-o rochie alb-bej, cambrata, din crinolina, cu falduri asimetrice, a inceput sa plinga mocnit la finele evenimentului religios,

insa ochii i-au ramas senini si stralucitori. El, la inceput sobru, parca prea sobru, apoi vadit jenat de strinsoarea metalica a cununei

metalice, s-a destins dupa schimbarea inelelor, transferindu-i, parca, emotia momentului mamei lui, care, la rindu-i, a inceput sa plinga.

Si-au jurat credinta in fata altarului, iar aparitia brusca a PS Casian a sadit uimire si bucurie deopotriva pe chipurile lor. Episcopul

Dunarii de Jos i-a binecuvintat, le-a oferit o icoana cu Maica Domnului si Pruncul, incrustata in argint, sfatuindu-i ca ori de cite ori sint

veseli sau tristi sa se aplece asupra odorului bisericesc si sa se roage, sa fie impreuna ca unul singur, caci, "daca Dumnezeu a unit, nimic

nu mai desparte". Le-au fost alaturi, sclipitori si sobri, nasii Elena si Aurelian Leonard Gligore - cu care Catalin Chivu este prieten din

copilarie - actionari la "Paco" si LMS. Luminarile cununiei, imbracate in trandafiri albi si roz, asortate cu buchetele, au fost transferate

de la nasi la miri si astfel, cei doi au primit taina casatoriei. Smeriti, apoi, mirii s-au plecat in fata iconostasului Bisericii Manastirii

Lacu Sarat, inchinindu-se, astfel, pentru prima data, ca si casatoriti. Intre timp, in jurul bisericii s-a adunat puhoi de audienta, atit

invitati, cit si trecatori de prin statiune: "Sa vedem mireasa sefului Politiei!". La iesirea din lacasul de cult, mirii au fost aplaudati si

acoperiti cu confetti multicolore. Alaiul a mers apoi la terasa acoperita din statiune. Aici, intrarea a fost "impletita" din flori, mesele

invelita in atlas alb, auriu si orange si, peste tot, gerbera galbene - orange, iar la masa mirilor trandafiri. Peste tot, fructiere care

dadeau meselor un aer regesc. Mirele s-a strecurat in afara localului la un moment dat, s-a dus acasa si si-a schimbat costumul bej, cu unul

negru, asortindu-se cu nasul. Vesela, depasind usor ingrijorarea ca numele unor invitati nu se regasesc pe rezervarile de pe mese - de pilda

acela al familiei Pocora, seful Crimei Organizate Braila - mireasa si-a primit invitatii, inalti procurori din Parchetul General, politisti,

judecatori, parlamentari, zimbind si facind reverente. La nunta au fost prezenti atit sefi de servicii si birouri din Politia Braila, cms.sef

Ionel Decu, cms.sef Fanel Arama - adjunctii lui Chivu, cms. Costel Arbunea, interimar la Municipiu, cit si fosti politisti, chestor (r) Ion

Motoc, cms.sef (r) Stefan Marinica - aproape toata vechea comanda a IPJ, exceptindu-l pe Antonel Colceag. Prezenti au mai fost judecatori si

judecatoare, procurori din Parchetul Braila, dar si din esaloane superioare, intre care Marcel Simpetru, adjunctul procurorului general al

Romaniei, superiorul miresei, magistrati din DIICOT Galati, precum si parlamentari, intre care deputatul PSD Mihai Tudose, dar si directori

de institutii, precum Gicu Dragan, adjunct la DSV, si sotia sa, Ligia Dragan, director la "Seroplant". Mirii au vorbit cu jurnalistii nostri,

spunindu-si povestea: "Ma simt minunat! Casatoria era inerenta. Sintem de noua ani si mai bine impreuna. Despre bebei... Bebeii nu se

programeaza, cind e sa se intimple, sint bine veniti, sint un dar", ne-a spus Catalina. Intrebati despre calitatea invitatilor de la nunta

lor, in vreme ce mireasa ne spunea ca musafirii sint prieteni, colegi si rude, neavind dusmani, Catalin Chivu ne-a marturisit ca a uitat sa

invite dusmanii la nunta sa. La petrecere au fost prezente peste 400 de persoane, lume buna, indeosebi politisti si magistrati. Zona a fost

asigurata de politisti de la Rutier si Ordine Publica, dublati, pe ici, pe colo, de politisti comunitari.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro