Mergi la conţinutul principal
Deși parlamentar al Puterii,

Senatorul Moise nu a votat creșterea uriașă a taxelor și impozitelor, marca ”Bolojan”

• ”Am făcut-o în semn de protest față de acțiunile Primului Ministru, Ilie Bolojan. Mai exact, consider că majorarea taxelor ar fi trebuit să fie ultima soluție pe care să o ia”, a explicat parlamentarul PSD

 

Atitudinea senatorului PSD Sorin Moise de a se abține la votarea Legii 239 din 15 decembrie, cu privire la creșterile uriașe de taxe și impozite impuse de Guvernul Bolojan, a fost salută de  consilierul municipal SOS Ionel Alexandru în cadrul ultimei ședințe ordinare a CLM. ”Da, este adevărat, m-am abținut la votul privind majorarea taxelor”, ne-a declarat parlamentarul social-democrat.
”Am făcut-o în semn de protest față de acțiunile Primului Ministru, Ilie Bolojan. Mai exact,  consider că majorarea taxelor ar fi trebuit să fie ultima soluție pe care să o ia. Este măsura care lovește direct în populație și tocmai de aceea cred că ar fi trebuit să aibă în vedere și alte măsuri înainte de a-și asuma această decizie în fața Parlamentului”, ne-a explicat senatorul Moise. Sursa citată a enumerat și câteva soluții care exploatate judicios ar fi scutit populația de acest șoc.
”Mărirea vitezei de absorbție a fondurilor europene, creșterea gradului de colectare al ANAF, combaterea  marii evaziuni fiscale, debirocratizarea instituțiilor statului sunt doar câteva măsuri pe care românii le așteptau de la premierul Ilie Bolojan, înainte de a se lua măsura creșterii taxelor. România are la dispoziție sume importante din fondurile europene, din păcate în ultimul an banii au ajuns din ce în ce mai greu la beneficiari, în unele cazuri aceștia au primit banii europeni după 3 sau chiar 6 luni de la emiterea unei facturi de bunuri, lucrări sau servicii”, a continuat sursa citată.
”O viteză mai mare de absorbție a acestor bani europeni înseamnă că proiectele respective pot fi finalizate mai rapid, iar odată cu introducerea lor în circuitul economic ar putea crea locuri noi de muncă și, bineînțeles, ar putea contribui la bugetul de taxe și impozite”, a punctat parlamentarul.
”De asemenea o accelerare și o creștere a încasărilor sumelor restante datorate de marii contribuabili poate fi o soluție de a reduce deficitul bugetar. Masurile de debirocratizare așteptate de mediul privat pot scurta interacțiunea dintre agenții economici și instituțiile publice, astfel încât primii să se poată ocupa mai mult de afacerile pe care le desfășoară. Toate aceste măsuri cred că ar fi trebuit luate înainte de a se lua decizia de a majora taxele, măsură care lovește direct în populație, și tocmai de aceea votul meu a fost de abținere și așa va fi mereu când va fi vorba de afectarea veniturilor cetățenilor care m-au votat”, a adăugat Sorin Moise.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro