In documentul in care virulenta musteste prin toti porii, organizatia condusa de senatorul-doctor Dan Sabau, cel care s-a chinuit din greu sa-l inlocuiasca din functie pe directorul Stefan Mihailescu, cu luni in urma, se decodifica manevrele din spatele numitului abuz: "o incercare disperata de a se sterge urmele infractiunilor comise de Stefan Mihailescu in favoarea prietenilor sai politici. Consideram ca Spitalul Judetean dispunea de suficiente resurse umane, astfel incit sa fi fost numita, daca ar fi trebuit numita, orice alta persoana, demna si competenta - si nu sint putine cele care au aceste atribute in cadrul Spitalului, daca tot s-a urmarit schimbarea tinarului medic Cristian Pricop de la conducere, in chip de recunoastere pentru probitatea sa morala si profesionala. Doctorul Pricop a demonstrat intr-o scurta perioada de timp ca, daca se munceste corect, se pot stinge datorii "istorice", se pot crea conditii mai bune in spital si se pot demara investitii noi, cu respectarea termenelor legale. Cel mai ingrijorator lucru insa, ramine faptul ca, la Braila, PNL a ajuns sa reprezinte doar o clica de interese personale si transpartinice, care nu da doi bani pe interesul public".
Intrebat de ziaristi daca este optimist, cu privire la soarta contractului sau de colaborare cu Spitalul Judetean, dupa reinstalarea in functia de director a lui Mihailescu, Sabau a recunoscut ca se asteapta ca acesta sa se incheie inainte de termen: "Contractul de colaborare este unul care in principiu, are termene de valabilitate, care poate fi rupt prin acordul partilor, e pe un an de zile, asa ca vom vedea daca managementul actual al Spitalului Judetean il mentine, daca managementul are nevoie de pacienti, daca are nevoie de achitarea obligatiilor financiare. In momentul de fata stiti foarte bine care este afluxul de pacienti la Spitalul din Braila si poate veti face dvs si o ancheta, ca sa vedeti de ce ii gasim pe acesti pacienti la spitalele din Bucuresti. Daca acum ma includ printre acei medici chirurgi ai Spitalului, dar se pare ca ma va dezinclude viitoarea conducere interimara".
"Aceasta schimbare, dar intra pe linia reformei in sanatate, si reforma reformei"
In ceea ce-l priveste pe senatorul PSD Aurel Simionescu, acesta considera ca schimbarea directorului Spitalului Judetean pe criterii arbitrare, ce tin de relatii si dusmanii personale, nu face decit sa produca o harababura care afecteaza pacientii: "Eu nu stiam despre aceasta schimbare, dar intra pe linia reformei in sanatate, si reforma reformei. Probabil, la un moment dat, cind domnul doctor Sabau avea o anumita pozitie, a incercat sa aduca la conducerea Spitalului Judetean pe altcineva decit domnul doctor Mihailescu, dat fiind ca intre dumnealui si fostul director a existat intotdeauna o anumita stare mai putin amiabila. Sabau a incercat sa aduca in fruntea spitalului o persoana mai apropiata domniei sale, iar in momentul in care domnul senator a plecat din PNL, probabil nici persoana respectiva nu a fost cea agreata. Eu nu inteleg aceste lucruri, pentru ca din punct de vedere profesional, trebuie sa gasim la spitale, la scoli, in astfel de institutii, oamenii cei mai buni si nu sa intram intr-o zona de relatii umane, pentru ca daca vom merge asa, miine vom schimba iarasi persoana de la conducere, pomiine iarasi, iar Spitalul Judetean are dimensiunea pe care o are, iar cei care vor fi pagubiti sint cetatenii".
"