Senatul a respins repetarea votului la motiunea simpla a PRM | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Senatul a respins repetarea votului la motiunea simpla a PRM

Majoritatea senatorilor au respins, miercuri, solicitarea liderului grupului PRM, Gheorghe Funar, de repetare a votului asupra motiunii simple Alianta D.A. - Dezastrul Agriculturii.
Funar a contestat, ca si marti, rezultatul votului exprimat cu ocazia dezbaterii motiunii simple, precizind ca, dupa ce a consultat listele de vot, a constatat ca unul dintre senatorii PRM nu figureaza ca a votat desi acesta era in sala.
Solicitarea sa a fost sustinuta si de senatorul PSD Ioan Solcanu. Acesta a reclamat, de asemenea, faptul ca de pe listele de vot lipsesc numele a sapte senatori social-democrati, desi acestia si-au exprimat votul in privinta motiunii simple.
Solcanu a calificat solicitarea sa ca fiind "perfect legitima", dar a recunoscut ca acele voturi lipsa nu inseamna neaparat adoptarea motiunii. El a insistat pe contestarea votului de marti "pentru a vedea totusi rezultatul real al acestei motiuni".
Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a profitat de moment pentru a le mai prezenta inca o data colegilor senatori modalitatile de vot. El a explicat ca neconcordanta dintre numarul de senatori aflati in sala si numarul voturilor exprimate ar putea fi cauzata de faptul ca unii parlamentari au votat in afara celor 10 secunde in care trebuiau sa isi exprime votul.
Solicitarea de repetare a votului, dezbatuta mai multe zeci de minute, a fost criticata de parlamentarii puterii. Astfel, senatorul PNL Puiu Hasotti i-a acuzat pe parlamentarii din Opozitie ca arunca in derizoriu dezbaterile parlamentare si ca urmaresc, de fapt, sa amine pe cit posibil dezbarea Regulamentului Senatului. El a calificat cererea senatorilor opozitiei ca inacceptabila, cu atit mai mult cu cit a fost facuta la o zi dupa anuntarea votului.
In replica, presedintele Senatului a spus ca in plenul acestei Camere nu s-a intimplat nimic anormal sau nelalocul lui si ca astfel de dezbateri tin de lupta politica. Afirmatiile sale au fost, insa, intrerupte de senatorul PNL Puiu Hasotti, care a exclamat din banca: "Tiganie!".
Reactia lui Hasotti a determinat protestul parlamentarilor opozitiei, Hasotti fiind criticat ca nu da dovada de "politete politica" si ca citeste presa in timpul sedintelor in plen, pe banii contribuabililor.
Funar a anuntat, chiar, ca in urma invocarii de catre senatorul PNL a respectivei minoritati nationale, formatiunea sa politica se va adresa Departamentului pentru combaterea discriminarii.
Pe de alta parte, el a mentionat ca a contestat votul la sfirsitul sedintei de marti.
In consecinta, solicitarea de repetare a votului a supusa la vot, ea fiind respinsa cu 59 de voturi "impotriva" si 45 de voturi "pentru".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro