Serbia şi Kosovo au ajuns la un acord asupra cooperării regionale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Serbia şi Kosovo au ajuns la un acord asupra cooperării regionale

În prezent, interesele provinciei la astfel de reuniuni sunt reprezentate de Naţiunile Unite.
Serbia s-a opus ca fosta sa provincie să participe la reuniunile internaţionale ca stat independent. Negociatorii celor două părţi au căzut de acord la Bruxelles asupra soluţiei de compromis propuse de Uniunea Europeană. Numele Kosovo va fi urmat de un asterix şi de o notă de subsol care face referire la rezoluţie 1244 a Consiliului de Securitate al ONU în care nu este menţionată independenţa provinciei şi la o decizie a Curţii Internaţionale de Justiţie care a decis să declaraţia de independenţă a Kosovo este legală.
Rezoluţia 1244/1999 este unicul document internaţional în care se recunoaşte formal dreptul Serbiei la integritate teritorială.
"Am ajuns la un acord care respectă interesele noastre", a declarat negociarul Belgradului, Borislav Stefanovic, citat de B92.
"Cererea Pristinei de a include în nota de subsol o referinţă specială privind declaraţia de independenţă a Kosovo nu a fost acceptată", a mai spus şeful echipei de negociere, care şi-a exprimat mulţumirea cu privire la rezultatul negocierilor.
"Acum este clar că au fost îndeplinite toate criteriile cerute de Consiliul European pentru a acorda Serbiei statului de ?ară candidată", a subliniat Stefanovic.
Miniştrii de externe ai UE vor discuta la 27 februarie oportunitatea acordării statutului de candidat la aderare Serbiei, iar o decizie în acest sens ar putea fi luată la Consiliul European din 1 şi 2 martie.
Ministrul german de externe Guido Westerwelle a declarat joi că recunoaşterea oficială a candidaturii Serbiei la UE este aproape, cu condiţia ca ţara să facă paşi către normalizarea relaţiilor cu Kovoso.
Ministrul de externe adjunct al Kosovo, Petrit Seljimi, a declarat că acordul va permite Pristinei să devină membru cu drepturi depline în 36 de iniţiative regionale. Seljimi a mai precizat că provincia intenţionează să devină membru cu drepturi depline, nu să fie un simplu observator.
Serbia va recunoaşte, practic, Kosovo prin semnarea unui nou acord între cele două entităţi, la Bruxelles, a declarat premierul kosovar Hashim Thaci, înainte de semnarea acordului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro