"Sesizarea ANI - o imbecilitate, o rafuiala politica a lui Vadim Tudor" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Sesizarea ANI - o imbecilitate, o rafuiala politica a lui Vadim Tudor"

Deputatul de Braila Daniela Buruiana considera ca sesizarea care o vizeaza, adresata de ANI Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru fals in declaratii este "o imbecilitate" si "o rafuiala politica" a liderului PRM, Corneliu Vadim Tudor.
"Este vorba de o rafuiala politica, pentru ca reprezentantul PRM din ANI este subordonat lui Corneliu Vadim Tudor", a declarat, ieri, Daniela Buruiana.
Buruiana, care a fost membra a PRM, crede ca acest demers al ANI este "o imbecilitate", pentru ca se refera la trei declaratii de avere facute de ea in urma cu trei ani, cind nu era in vigoare Legea ANI.
"Legea ANI nu exista acum trei ani, cind am facut cele trei declaratii. Legea nu are caracter retroactiv", a afirmat Daniela Buruiana. Ea a mai spus ca este unul dintre cei mai modesti parlamentari romani si ca nu a acumulat averi, pentru ca are alte obiective.
Buruiana a mai spus ca ANI si CNSAS sint niste "institutii parazitare", care maninca banii publici.
Precizam ca Agentia Nationala de Integritate (ANI) a sesizat, ieri, Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la faptul ca deputatul independent Daniela Buruiana Aprodu a completat si depus spre inregistrare declaratii de avere ce nu corespund adevarului. Agentia Nationala de Integritate, in baza prevederilor Legii nr. 144/2007, a dispus "sesizarea Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la savirsirea de catre Daniela Buruiana Aprodu a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta de art. 292 Cod penal si suspendarea verificarii pina la solutionarea cauzei de catre organul judiciar".
In conformitate cu dispozitiile art.3, alin.2 din Legea 144/2007 cu modificarile si completarile ulterioare, Agentia Nationala de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul ca Buruiana a dobindit impreuna cu familia o avere ce depaseste veniturile realizate, se arata intr-un comunicat al ANI. Reamintim ca Daniela Buruiana a mai fost implicata intr-un scandal tot cu iz penal, deoarece ea a "mincat" banii destinati biroului parlamentar, fara macar sa calce prin Braila, daramite sa-si deschida un astfel de cabinet.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro