Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul - Vâlcea (Dezlegare la peşte) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul - Vâlcea (Dezlegare la peşte)

Sfântul Antonie a vieţuit pe timpul domnitorului Matei Basarab, fiind originar dintr-o familie de creştini evlavioşi din Oltenia. Impresionat de viaţa aleasă pe care o duceau călugării de la Iezeru, Antonie a intrat frate în acest schit. A cerut apoi binecuvântarea Episcopului Ilarion, ca să meargă la Sfântul Munte Athos. Acesta, însă, cunoscând că Antonie este de mare folos multora, l-a sfătuit să renunţe. În jurul anului 1690, Antonie s-a retras într-o peşteră din vecinătatea schitului Iezeru, în muntele cu acelaşi nume. Peştera i-a devenit cuviosului chilie şi loc de reculegere. Nemulţumit că nu avea un loc pentru rugăciune, Antonie a săpat un mic paraclis în stâncă, astfel încât să poată face din ea un lăcaş de închinare Lui Dumnezeu. Totodată, i-a pus catapeteasmă şi icoane, înzestrând-o cu cele necesare săvârşirii slujbelor dumnezeieşti. Sf. lăcaş a fost sfinţit de Episcopul Ilarion al Râmnicului.

În această bisericuţă din stâncă s-a rugat Cuviosul Antonie sihastrul până la sfârşitul vieţii sale. Cobora la schit doar în duminici şi sărbători, ca să asculte Sfânta Liturghie şi să primească Trupul şi Sângele Domnului. Antonie a stat în sihăstrie 28 ani şi a trăit 92 ani; s-a mutat la Domnul în ziua de 23 noiembrie 1719.

Pentru viaţa şi nevoinţele sale, Cuviosul Antonie a fost aşezat în rândul sfinţilor, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (20 iunie 1992). Moaştele cuviosului au fost depuse la biserica Schitului Iezerul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro