Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul; Sfinţii Mucenici Trofim, Gudelia şi Petronia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul; Sfinţii Mucenici Trofim, Gudelia şi Petronia

Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul s-a născut în anul 448 d.H., pe vremea împăratului creştin Teodosie cel Mic, în cetatea Corintului. Nepot al Episcopului Petru al Corintului, Chiriac a fost hirotonisit încă de copil citeţ al bisericii catedralei din oraşul natal. La vârsta de optsprezece ani, Chiriac a ajuns în Oraşul Sfânt, Ierusalim, unde l-a cunoscut pe Sfântul Eftimie, care i-a proorocit că va ajunge un mare duhovnic. Tot Sfântul Efitimie l-a tuns pe Sfântul Chiriac în monahism trimiţându-l, totodată, pentru povăţuire, la Sfântul Gherasim de la Iordan. Acolo, Sfântul Chiriac a petrecut vreme de nouă ani.

După moartea Sfântului Gherasim, Cuviosul Chiriac s-a întors la mănăstirea Sfântului Eftimie. După alţi zece ani, fugind el de slava oamenilor, a sihăstrit în felurite locuri, stabilindu-se în cele din urmă la Mănăstirea Sfântului Hariton. Potrivit cronicilor creştine, Sfântul Chiriac Sihastrul a spus despre sine că “în toate zilele vieţii sale lumina soarelui nu l-a văzut mâncând şi soarele n-a apus găsindu-l supărat pe cineva”.

Sfântul Cuvios Chiriac a fost cunoscut semenilor atât pentru nevoinţele sale cât şi pentru darul facerii de minuni. Sinaxarul Bisericii îl aminteşte ca «puternic vindecător al bolnavilor şi blând mângâietor al celor întristaţi». De asemenea, Cuviosul Chiriac a fost un mare luminător al Bisericii Creştine şi Stâlp al Ortodoxiei, luptând mai ales împotriva ereziilor marelui învăţat şi filosof Origen.

Sfântul Chiriac Sihastrul s-a mutat la Domnul în anul 557 d.H.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro