Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul; Sfântul Luca cel Nou | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul; Sfântul Luca cel Nou

Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul s-a născut în satul Vitaria din Mesopotamia, din părinţi creştini. Fiind singurul copil dăruit de Domnul-Dumnezeu, părinţii l-au închinat Lui încă din perioada copilăriei. Daniil a îmbrăţişat viaţa monahală la vârsta de doisprezece ani, cu binecuvântarea Sfântului Simeon Stâlpnicul. Mai apoi, Daniil a plecat din mănăstire şi s-a sălăşluit într-un templu păgân, ruinat şi părăsit, aşezat la ţărmul Mării Negre. După o vreme, însă, a urcat pe un stâlp, unde a rămas până la moartea sa, îndurând arşiţa, frigul şi atacurile demonilor. În jurul acelui stâlp s-a strâns, cu timpul, un mare număr de ucenici, pe care Daniil i-a povăţuit prin pilda vieţii lui şi prin cuvânt. Însuşi împăratul Leon cel Mare a venit la stâlpul Sfântului Daniil, fiind însoţit de oaspeţi din străinătate, principi şi aristocraţi cărora, arătându-le stâlpul, le-a mărturisit: “Iată cea mai scumpă comoară a împărăţiei mele!”

Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul şi-a proorocit ziua morţii. Iar în momentul trecerii sale la Domnul, ucenicii i-au văzut pe sfinţii îngeri, pe prooroci, apostoli şi mucenici deasupra stâlpului pe care vieţuise.

“Suindu-te pe stâlp, fericite, ai luminat lumea cu sfintele tale fapte şi ca o stea mult strălucitoare ai depărtat, părinte, întunericul înşelăciunii. Pentru aceasta, te rugam pe tine: luminează şi acum, în inimile robilor tăi, lumina cea neapusa a cunoştinţei!” (Condacul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro