Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti

Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti, s-a născut în anul 1765. A intrat în monahism la Mănăstirea Neamţ şi a fost ucenicul Sfântului Paisie Velicicovski. Grigorie a fost ridicat la rangul de Mitropolit al Ţării Româneşti direct din treapta de ierodiacon, în anul 1823. Canonizarea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul a fost statornicită pe 21 mai 2006, de ziua hramului Catedralei Patriarhale din Bucureşti, “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. Moaştele ierarhului se află acum la Mănăstirea Căldăruşani din judeţul Ilfov.

Sfântul Mucenic Eusebie, Episcopul Samosatelor, s-a afirmat ca apărător al dreptei-credinţe în faţa ereziei ariene. El a fost cel care l-a susţinut pe Sfântul Meletie pentru a fi numit Episcop al Antiohiei. În timpul domniei lui Iulian Apostatul, când creştinii erau iarăşi persecutaţi, Eusebie şi-a dezbrăcat vestmintele arhiereşti, s-a îmbrăcat ca simplu soldat şi a cutreierat Siria, Fenicia şi Palestina. În tot acest timp, a cercetat starea creştinilor şi a bisericilor. Totodată, a hirotonit preoţi, diaconi, citeţi, iar în unele locuri a sfinţit ierarhi.

În anul 361, după moartea lui Iulian Apostatul, la îndemnul Sfântului Eusebie, Sfântul Meletie a convocat un sinod la Antiohia, împotriva ereziei ariene (în vremea domniei împăratului lovian). După moartea lui Iovian, însă, a urcat pe tron Valens, iar prigoana împotriva ortodocşilor a izbucnit din nou. Sfântul Meletie a fost trimis în exil în Armenia, iar Eusebie în Tracia. Urmând la tron Graţian, persecuţiile au încetat, iar cei doi ierarhi au fost rechemaţi din exil.

În timp ce se afla în cetatea Doliche, pentru a sfinţi un episcop, un eretic i-a strivit Sfântului Eusebie capul cu o cărămidă, trecând, astfel la Domnul, în anul 379 d.H.

Tot astăzi sunt prăznuiţi şi Sfântul Sfinţit Mucenic Eusebie şi Sfinţii Mucenici Zenon, Zina şi Galaction.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro