Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor; Sfântul Pamvo; Sfinţii Mucenici Iachint, Pavel şi Valentina | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor; Sfântul Pamvo; Sfinţii Mucenici Iachint, Pavel şi Valentina

Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor a fost soldat în armata romană, pe vremea împăratului Flaviu Claudiu Iulian (361-363 d.H.). El a fost fiul prefectului Sabbatianus din Durostor. Nu există prea multe informaţii despre viaţa sa, însă în actul său martiric se descrie pătimirea şi trecerea sa la Domnul.

Când împăratul Constantin cel Mare a acordat libertate creştinismului în Imperiul Roman, prin Edictul de la Milan, din anul 313 d.H., a fost linişte pentru o vreme, iar creştinii s-au închinat Domnului în pace. După o jumătate de veac, însă, păgânismul a fost reînviat de împăratul Iulian zis Apostatul (361-363 d.H.).

La acea vreme, a venit la Durostor vicarul Traciei, Capitolin, pentru a se convinge că toţi locuitorii aduc jertfe idolilor păgâni. Capitolin i-a chemat la un ospăţ pe dregătorii din cetate, dar, pe când petreceau ei, tânărul Emilian a luat un ciocan, a intrat într-un templu păgân şi a sfărâmat toţi idolii.

Pentru această faptă, Emilian a fost biciuit şi aruncat în foc. Din actul său martiric aflăm că a ieşit nevătămat din foc, iar soldaţii lui Capitolin, care se aflau aproape, au fost arşi de vii. Rămas nevătămat, Emilian s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi a zis: “Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu!”

Şi zicând acestea, a adormit în pace.

Trupul Sfântului Mucenic Emilian a fost luat de soţia lui Capitolin, care era creştină, şi îngropat cu cinste. În prezent, moaşte ale Sfântului Mucenic Emilian se găsesc la Catedrala mitropolitană din Silistra (Bulgaria), la Catedrala episcopală din Slobozia şi la biserica “Naşterea Maicii Domnului” din cartierul Drumul Taberei, din Bucureşti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro