Sfântul Prooroc Ieremia; Sf. Cuvioşi Mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie; Sf. Cuvioasă Isidora | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Prooroc Ieremia; Sf. Cuvioşi Mucenici Eftimie, Ignatie şi Acachie; Sf. Cuvioasă Isidora

Sfântul Prooroc Ieremia a trăit în jurul anului 600 î.H., când evreii au fost luaţi în robie, de către împăratul Nabucodonosor. Numele său înseamnă “Iahve înalţă”, era preot, iar profeţia sa a fost aşternută pe sul de Proorocul Baruh. Ieremia a fost numit “profet al lacrimilor” sau al plângerilor, deoarece a plâns pentru poporul iudeu, care se depărtase de Dumnezeu şi slujea idolilor şi care atrăsese, astfel, pedeapsa divină.

Proorocul Ieremia a trăit sub patru regi din ţara lui Iuda: Iosia, Ioachim, Iehonia şi Zedechia. A început să proorocească de la vârsta de 15 ani, în vremea lui Iosia, predicând pocăinţa şi mustrându-i pe mai-marii vremii, pe proorocii mincinoşi şi preoţii templului din Ierusalim, făcându-şi, astfel, mulţi duşmani. În timpul regelui Ioachim, Ieremia a proorocit că înmormântarea acestuia va fi ca îngroparea unui măgar: după ce va muri, trupul lui va fi aruncat în afara zidurilor Ierusalimului, apoi târât pe pământ, fără cinstea cuvenită unei fiinţe omeneşti. Proorocia s-a împlinit întocmai. Despre regele Iehonia, fiul lui Ioachim - regele din Iuda - Ieremia a proorocit că va fi luat rob în Babilon, împreună cu toată casa lui şi că va muri acolo. Toate acestea s-au împlinit. În timpul regelui Zedechia, Ieremia a profeţit că babilonienii vor cuceri cetatea în anul al 11-lea al domniei lui, adică în anul 586 î.H.

Ieremia a fost, totodată, profetul decăderii împărăţiei lui Iuda. Babilonienii au capturat Ierusalimul, l-au ucis pe regele Zedechia, au jefuit şi au trecut cetatea prin ascuţişul sabiei şi au decapitat mulţime de iudei. Ieremia a profeţit şi despre anii de robie babiloniană, 70 la număr, spre deosebire de falşii prooroci care vorbeau de o robie de scurtă durată.

Proorocul Ieremia a ajuns apoi în Egipt, unde a trăit vreme de patru ani. Le-a proorocit egiptenilor căderea idolilor lor, dar şi sosirea Fecioarei, împreună cu Pruncul în Egipt. Sfântul Prooroc Ieremia a fost la urmă omorât cu pietre, chiar de către iudei. În Proloagele Bisericii este amintită tradiţia potrivit căreia împăratul Alexandru cel Mare a poruncit mutarea rămăşiţelor Proorocului Ieremia şi îngroparea lor, cu cinste, în marea cetate Alexandria.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro