Sfântul Prooroc Naum; Sfântul Cuvios Filaret Milostivul (Ziua Naţională a României) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Prooroc Naum; Sfântul Cuvios Filaret Milostivul (Ziua Naţională a României)

Sfântul Prooroc Naum, pomenit în Vechiul Testament şi sărbătorit astăzi de creştinii ortodocşi, era originar din cetatea Elcheseea, din seminţia lui Simeon a lui Israel. A trăit cu 460 de ani înainte de întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Proorocul Naum le-a vestit ninivitenilor că cetatea lor va pieri din pricina păcatelor pe care le fac. Ninivitenii, care se pocăiseră în urma propovăduirii Proorocului Iona, au revenit după puţin timp la faptele lor cele rele. De aceea, marea cetate Ninive a fost scufundată cu totul, în urma unui mega cutremur, într-un iezer, după cum vestise Sfântul Prooroc Naum.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro