Sf. Ierarh Mucenic Teodosie de la M-rea Brazi, mitrop. Moldovei; Sf. Sfinţit Mucenic Foca; Sf. Mucenic Isaac; Sf. Martin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sf. Ierarh Mucenic Teodosie de la M-rea Brazi, mitrop. Moldovei; Sf. Sfinţit Mucenic Foca; Sf. Mucenic Isaac; Sf. Martin

Sfântul Teodosie s-a născut în prima jumătate a sec. XVII, în ţinutul Vrancei şi a intrat de tânăr în monahism. Datorită culturii sale vaste, a fost numit secretar la cancelaria Mănăstirii Bogdana. Mai târziu, numit egumen, Teodosie s-a ocupat de reconstruirea aşezământului. În anul 1670, a fost hirotonit episcop de Rădăuţi, iar în 1671, episcop de Roman.

La plecarea Sfântului Dosoftei în Polonia, scaunul de Mitropolit al Moldovei a rămas vacant. La acea vreme, în fruntea Moldovei era Dumitraşcu Cantacuzino, domnitor loial otomanilor. La cererea domnitorului, episcopii l-au ales mitropolit al Moldovei pe Teodosie, care însă nu a păstorit decât un an: îndrăznise să ceară domnitorului să pună capăt asupririi otomane.

La revenirea Mitropolitului Dosoftei, Teodosie a plecat la Focşani, unde s-a ocupat cu reconstruirea Mănăstirii Brazi. În anul 1688, când se afla la Focşani, ierarhul a fost răpit de prietenii domnitorului Dumitraşcu şi dus în Ţara Românească, unde a fost torturat timp de zece săptămâni.

În toamna lui 1694, tătarii au năvălit la schitul Brazi şi i-au cerut ierarhului să le predea avutul şi obiectele de preţ. Pentru că Teodosie a refuzat, păgânii i-au tăiat capul.

La 6 mai 1842, moaştele Sfântului Ierarh Teodosie au fost aşezate într-un mormânt nou, zidit în partea de nord a paraclisului subteran de la Brazi. Capul său a fost scos din mormânt şi aşezat spre închinare în biserică. Trupul sfântului a rămas în paraclis până la desfiinţarea mănăstirii, în anul 1959, când a fost pus înapoi în mormânt. După redeschiderea mănăstirii, maica Iustina a redescoperit, la 20 martie 2000, moaştele Sfântului Teodosie.

Ierarhul a fost canonizat la data de 5 octombrie 2003, la Mănăstirea Brazi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro