Sfinţii Cuvioşi Mucenici ucişi în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit; Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfinţii Cuvioşi Mucenici ucişi în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit; Sfântul Ierarh Nichita Mărturisitorul

Dornici de înavuţire, păgânii arabi (sarazinii) au atacat În secolul al VIII-lea Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit, crezând că aceasta ar adăposti multe bogăţii. Pentru că nu au găsit bogăţiile la care se aşteptau, păgânii au hotărât să-i treacă prin ascuţisul sabiei pe vieţuitorii de acolo, călugări şi fraţi. Aceştia au primit moartea cu demnitate, fără teamă, spre slava Domnului Iisus Hristos.

Sfătuiţi de stareţul Toma, monahii au zis: “Noi din lume am fugit în această pustie, pentru dragostea Lui Hristos, şi prearuşinos lucru ar fi să fugim din pustie de frica oamenilor. De ar fi să fim cu toţii ucişi aici, vom fi ucişi pentru dragostea pentru Hristos, pentru Care am şi venit să locuim în pustie!”

Pe unii dintre monahi arabii i-au ucis cu săgeţi, iar pe altii i-au închis în peştera Sfântului Sava. Mai apoi, au pus la uşa peşterii foc mistuitor, astfel încât monahii dinăuntru au murit sufocaţi de fum. Astfel şi-au dat sufletele mucenicii Lui Hristos de la Mănăstirea Sfântului Sava cel Sfinţit. Iar mucenicia lor preaslăvită a fost chiar înaintea praznicului luminat al Învierii Domnului, la anul 796 după Hristos, când pe scaunul Împărăţiei Răsăritului se aflau împăraţii Constantin şi Irina, iar patriarh al Ierusalimului era Arhiereul Ilie. Fie-le veşnică amintirea!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro