Sfinţii Ierarhi Mărturisitori: Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Ştefan, Mitropoliţii Transilvaniei; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin din Durostorum; Sfânta Cuvioasă Elisabeta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfinţii Ierarhi Mărturisitori: Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Ştefan, Mitropoliţii Transilvaniei; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin din Durostorum; Sfânta Cuvioasă Elisabeta

Sfinţii Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Iosif din Maramureş sunt cinstiţi pentru că au apărat învăţătura ortodoxă în faţa influenţelor calvine şi pentru că au întărit unitatea românilor în jurul dreptei-credinţe.

Ilie Iorest a fost Mitropolitul Ardealului între anii 1640-1643. S-a născut în jurul anului 1600, într-un sat din Transilvania, din părinţi ortodocşi. Din copilărie, Ilie a intrat în obştea Mănăstirii Putna din Moldova, unde a învăţat caligrafia şi tehnica pictării icoanelor. Pentru învăţătura aleasă şi pentru viaţa sa îmbunătăţită, Ilie Iorest a fost ridicat în scaunul de Mitropolit al Ardealului. Potrivit tradiţiei, Ilie a fost hirotonit la Târgovişte, inslatat mai apoi în scaunul mitropolitan din Alba Iulia.

Principele de atunci al Transilvaniei, Gheorghe Rakoczi, i-a impus mitropolitului să popularizeze un catehism calvin printre români. Pentru că a refuzat, ierarhul a fost trimis la închisoare, unde a stat vreme de nouă luni. După eliberare, Ilie Iorest a plecat la Mănăstirea Putna, unde a trecut la Domnul.

Sfântul Ierarh Sava Brancovici s-a născut tot în Transilvania, într-o familie de sârbi stabilită în părţile Aradului, însă o mare parte a vieţii a petrecut-o în Ţara Românească. A fost călugărit la Târgovişte, luând numele de Sava. Mai apoi, a fost ales Mitropolit al Transilvaniei (în anul 1656), păstorind credincioşii vreme de 24 de ani, într-o perioadă când, la cârma ţării, se aflau principi calvini. În anul 1680, Mitropolitul Sava Brancovici a fost arestat şi trimis în temniţă, fără a se mai cunoaşte data exactă la care a trecut la Domnul.

Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş a fost hirotonit de însuşi Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, pe când acesta era exilat la Jolkiev, în Polonia. Iosif s-a împotrivit încercărilor de atragere a românilor la credinţa romano-catolică, fapt pentru care a fost aruncat şi el în închisoare. Nu se ştie cu exactitate cât a stat după gratii. Cert este că, fiind eliberat, a încercat, fără sorţi de izbândă, să-şi reocupe scaunul episcopal. Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul a murit în jurul anului 1711.

Tot astăzi, săvârşim pomenirea Sfântului Ierarh Simion Ştefan, Mitropolitul Transilvaniei, a cărei canonizare a avut loc pe data de 30 octombrie 2011.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro