Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist

Sfinţii Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist erau de fel din pământul Persiei, cei mai de seamă slujitori ai lui Sapor II (339-379 d. H.), temutul rege al perşilor. Toţi cinci erau întăriţi în dreapta-credinţă creştină. Fiind sfinţii prinşi de păgâni, au fost bătuţi şi torturaţi. Şi începând regele să-L hulească pe Hristos, sfinţii l-au făcut să fie mut şi apoi i-au dezlegat din nou limba.

Mărturistorii au fost mai apoi întinşi pe paturi de fier arse în foc dar, pogorându-se ploaia, a stins focul mistuitor. Iar sfinţii, prin rugăciunile lor, au surpat idolul lui Die. Pentru aceasta, păgânii i-au supus la nenumărate chinuri. Şi ieşind ei nevătămaţi, pe mulţi păgâni i-au făcut să îmbrăţişeze credinţa în Hristos. Pentru aceasta, au fost cu toţii ucişi, dându-şi astfel sufletele în mâinile Lui Dumnezeu Atotputernicul.

Tot în această zi, facem pomenirea sfinţilor celor din adunarea sfatului, care de sabie s-au săvârşit. De asemenea, facem pomenirea Sfinţilor Mucenici Eudoxie, Agapie şi a altor opt sfinţi. Aceşti sfinţi mărturisitori erau ostaşi în Sevastia, pe vremea împăratului păgân Liciniu. Şi fiind ei cercetaţi de mai-marele oraşului, Auxanie, de către Marcel ducele şi de către Marcus Agricola şi fiind supuşi la nenumărate chinuri, au fost arşi de vii, dându-şi astfel sufletele în mâinile Lui Dumnezeu.

Tot în această zi, facem pomenirea Sfintelor Muceniţe Chiriachi, Domnina şi Domna, care de sabie s-au săvârşit, mărturisindu-L pe Hristos Domnul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro