Sfântul Mucenic Vasilisc a fost nepotul Sfântului Mucenic Teodor Tiron. El a trăit şi a pătimit pentru Hristos în vremea împăratului roman păgân Maximian (286-305 d.H.). Vasilisc a fost ucis de păgâni pentru că a refuzat să aducă jertfă idolilor şi pentru că a ars templul închinat zeului Apolo. Cronicile spun că, la acea vreme, Sfântul Mucenic Vasilisc s-a rugat fierbinte Lui Dumnezeu, iar Acesta a trimis foc din cer asupra templului păgân la care se închinau necredincioşii. Astfel, au fost distruse de foc templul şi statuia zeului Apolo.
Tot astăzi, îi prăznuim pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic şi pe Sfânta Muceniţă Sofia, doctoriţa.
“Mucenicul Tău, Doamne, Vasilisc, întru nevoinţa sa cununa nestricăciunii a dobândit, de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule!” (Troparul Sfantului Mucenic Vasilisc)