Sfinții Mucenici Chiric și mama sa, Iulita; Sfântul Cuvios Iosif, Arhiepiscopul Tesalonicului; Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfinții Mucenici Chiric și mama sa, Iulita; Sfântul Cuvios Iosif, Arhiepiscopul Tesalonicului; Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei

Sfânta Muceniță Iulita a trăit și a pătimit în vremea împăratului roman Dioclețian (284-305 d.H.), prigonitorul creștinilor. Iulita a rămas vaduvă la scurt timp după nașterea fiului său, Chiric. Atunci când sângerosul Dioclețian a declanșat persecuțiile împotriva creștinilor, Sfânta Muceniță Iulita și-a luat fiul și a plecat din Iconia în Seleucia. Acolo, însă, a fost încătușată și dusă înaintea judecătorului păgân, pentru că aflaseră că era creștină. Ca să o înduplece pe Iulita să-și lepede credința în Domnul Hristos, judecătorul l-a luat pe micuțul Chiric pe genunchi și i-a spus câteva cuvinte. Deși avea doar trei ani, Chiric a strigat: “Eu sunt creștin și vreau cu mama mea!”

Auzind aceste cuvinte, judecătorul păgân, turbat de furie, l-a lovit pe copilaș cu piciorul, iar acesta s-a rostogolit pe treptele de piatră ale așezământului și și-a dat duhul. Mai apoi, după ce a fost supusă la chinuri cumplite, Iulitei i s-a tăiat capul. Așa l-au preamărit pe Domnul micul Chiric și mama sa, Iulita.

Mai târziu, moaștele Sfinților Mucenici Chiric și Iulita au fost cunoscute drept făcătoare de minuni. O parte din sfintele moaște se află azi la Ohrida, în Biserica Sfintei Născătoare de Dumnezeu Vindecătoarea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro