Sfintele Paști; Darul Învierii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfintele Paști; Darul Învierii

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos e un fapt istoric, deplin încredințat prin multiplele dovezi de necontestat. Ea este încadrată în rama precisă a istoriei timpului. Garanția ei o avem de la contemporanii care L-au văzut pe Iisus Cel Înviat, I-au pipăit rănile, au ospătat cu El, au auzit glasul învățăturii Lui, nu numai într-o clipă sau într-o zi, ci vreme de patruzeci de zile.

"Puterea Învierii Lui", cum mărturisește Sfântul Pavel, e temelia divină a credinței creștinilor de atunci și de totdeauna. Convingerea în Înviere a zguduit sufletul omenesc, l-a luminat și i-a dat speranțe eterne, pentru o cetățenie nu numai a pământului, ci și a cerului!

Într-adevăr, Învierea nu a rămas numai o biruință și un dar personal al Domnului nostru Iisus Hristos, ci e un dar pe care-l dă fiecărui om de pe acest pământ. Nimeni nu va rămâne de-a pururea cu trupul sub zăvoarele pământului. La Învierea cea de obște toți vom învia. Cu această mărturisire de credință încheiem noi viața: "Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie, amin". Așa se încheie viața noastră, cu nădejdea învierii, nu cu aceea a morții.

În lumina acestui crez, noi creștinii credem într-un triumf al vieții. Nu prăbușirea morții este aceea care pecetluiește pe om în "Marea neființei". Pentru noi creștinii, cu cât apare mai zguduitoare tragedia acestei vieți cu prăbușirile ei, cu atât e mai reconfortant triumful pe care ni-l dăruiește Iisus Hristos Cel Înviat. Peste păcatele noastre care ne slăbesc și ne ruinează viața, peste dușmăniile oamenilor care ne duc la sfărâmări, se revarsă puterea de lumină cerească a unei biruințe divine, în care nu omul, ci Dumnezeu este totul.

Privim cu toții uluiți la cele ce au făcut oamenii cu Iisus Hristos. L-au urmărit mereu în viață cu dușmănie pe Acela venit să le aducă mântuirea; L-au batjocorit pe Binefăcătorul lor; L-au lovit cu cruzime pe Acel ce venise să scoată pe om de sub loviturile păcatului; L-au răstignit pe Acel ce venise să dea viață tuturor; L-au dat mormântului pe Acel ce venise să fie pururea cu oamenii, dar iată că, peste toate aceste răutăți omenești și-a revărsat Dumnezeu biruința Învierii!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro