Slalom printre mituri si angoase europene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Slalom printre mituri si angoase europene

Ce fel de lume va fi miine? Este o intrebare care preocupa oamenii de milenii. Spaima pentru sfirsitul lumii a creat adevarate isterii in masa, la intervale mai mult sau mai putin regulate. Conditiile atmosferice erau interpretate de magii si cititorii in stele ai secolelor trecute in functie de diferite scrieri, iar oamenii, supusi capriciilor vremii si vremurilor plecau in lungi pelerinaje catre locurile sfinte pentru iertarea pacatelor si indepartarea pedepsei ceresti. In lumea noastra, in care ne place sa credem in stiinta, in cercetare si rezultate concrete, am inlocuit magii si vracii evului mediu, cu analisti politici, euroanalisti si, mai nou, cu globalisti. Toti acesti oameni, cu studii temeinice si aprofundate in domeniile lor, doresc sa ne atraga cu diferite concepte, idei de dezvoltare ale umanitatii, in care sfirsitul lumii este, desigur, din nou prezent (pentru ca, nu e asa, e greu sa te dezbari de lucruri clasice in care omenirea crede de milenii!) pornind de la cele mai fanteziste, cu extraterestrii care comanda omenirea din diferite farfurii zburatoare, prognoze economice favorabile tarii care ii gazduieste, sau complicate teorii ale conspiratiei mondiale, servind drept baza din pacate reala, izbucnirii unor conflicte armate. Poate va mai aduceti aminte de Romania anilor ’90, in care, spaima de cetatenii straini, adinc sadita in mintile noastre, acoperita de catifeaua rosie a comunismului, ne facea sa strigam, orbi de furie, “noi nu ne vindem tara”. Treptat, cum hoardele de occidentali sau asiatici pe care le si credeam in pozitie de atac, cu sacosele sau cecurile de bani, la usa tarii noastre, nu se iveau sa ne cumpere, am realizat ca, poate, nu e chiar asa de rau, sa ne cumpere. Am inceput sa ne vindem noi, strainilor, sa ii rugam sa ne cumpere. Acum plecam sa muncim acasa la ei. Faptul ca Uniunea Europeana ne doreste ca parte componenta ne-a bucurat teribil. Entuziasmul nostru, euro-optimismul nostru, are desigur si motivatii istorice, si politice, si economice. Acum, cind mai avem un pic pina sa devenim “europeni” cu acte in regula, incep sa ne bintuie alte angoase si cosmaruri. Zmeul cel rau este inlocuit de Tratatul cel Puternic iar rolul Spinului este preluat de Comisarul European. Se spune ca dupa aderarea la UE nu vom mai putea circula cu autoturisme care nu corespund normelor UE - FALS! Vom putea circula, cu cele deja inmatriculate, atit in Romania cit si in Europa, le vom putea vinde, le vom putea cumpara! Se spune ca UE ne va impune sa scadem numarul persoanelor implicate in agricultura! FALS! Nu exista o asemenea prevedere. Este un proces normal, in conditiile automatizarilor si modernizarilor! Se spune ca UE ne vor inchide abatoarele si fabricile de lapte! FALS! Vor fi inchise cele care nu intrunesc normele de siguranta, de igiena necesara prelucrarii carnii, procesarii laptelui. Pentru protectia noastra, a consumatorilor! Se spune ca nu ne vor mai lasa sa ne producem propria tuica, in curte! FALS! Vom putea face cita tuica dorim sau putem produce in batatura proprie, dar daca vrem sa o comercializam va trebui sa ne inregistram legal si sa indeplinim standarde de igiena! Sint norme europene, cu siguranta, in special pentru reducerea pietei negre, ceea ce, desigur, nu are de ce sa ne deranjeze (sau are?)! Se spune ca viata noastra se va transforma radical de la 1 ianuarie 2007, data propusa, deocamdata, pentru aderarea noastra, cu acte, la Uniunea Europeana! FALS! Viata noastra va fi aceeasi! Vom trai in aceleasi blocuri, pe aceeasi scara, in aceeasi curte, vom avea aceiasi vecini! Vom avea aceeasi mizerie pe strada, atit timp cit nu vom inceta sa ne aruncam gunoiul din masina sau din casa in mijlocul drumului! Vom avea aceeasi poluare si vom inghiti acelasi aer murdar daca nu vom inceta sa poluam atmosfera! Nu va veni nimeni din UE sa ne faca curat in casa! Cu toate tratatele, acordurile, dosarele si negocierile, am putea spune, chiar in ciuda lor, integrarea fiecarui cetatean roman, fie el brailean sau chiar galatean in Uniunea Europeana, depinde de fiecare dintre noi!! Cind vom fi constienti ca sintem europeni, atunci cu adevarat vom fi fost europeni, cu o secunda mai devreme!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro