Slovacia va primi trei prizonieri de la Guantanamo | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Slovacia va primi trei prizonieri de la Guantanamo


"Urmează să primim trei prizonieri aleşi individual. Ei nu au fost niciodată inculpaţi sau condamnaţi", a declarat ministrul. "Slovacia a primit o solicitare din partea guvernului american şi am răspuns favorabil, într-un gest de alianţă şi de solidaritate", a adăugat şeful diplomaţiei slovace.
Prizonerii de la Guantanamo vor veni voluntar în Slovacia şi vor fi trataţi în conformitate cu legislaţia ţării, a adăugat Lajcak. "Securitatea cetăţenilor slovaci nu va fi pusă în pericol", a asigurat el.
Statele Unite încearcă să închidă controversata închisoare de la Guantanamo, unde se află prizonerii capturaţi în cadrul luptei împotriva terorismului, în special în Afganistan. La preluarea mandatului, preşedintele american Barack Obama a promis că va închide închisoarea în ianuarie 2010.
Deocamdată, administraţia americană a anunţat că intenţionează să elibereze 104 din cei 198 de deţinuţi rămaşi la Guantanamo, urmând ca aceştia să fie trimişi în ţările lor sau în alte ţări. În acelaşi timp, Washingtonul prevede să aducă alte câteva zeci de deţinuţi în faţa justiţiei.
Preşedintele american a anunţat deja că alţi deţinuţi, consideraţi prea periculoşi pentru a fi eliberaţi, dar împotriva cărora nu există suficiente dovezi pentru a fi acuzaţi, vor fi ţinuţi pe termen nedefinit în detenţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro