Tribunalul familiei a acordat divorţul, Torres nemaifiind de acum soţia preşedintelui Alvaro Colom.
Fosta primă doamnă a anunţat în martie că vrea să-i urmeze în funcţie soţului ei, la finalul mandatului acestuia, în ianuarie 2012. Exista însă o problemă: rudele apropiate ale preşedintelui, inclusiv soţia sau soţul, nu pot candida. Soluţia a fost divorţul.
În total, 51 de persoane, organizaţii şi partide au încercat să blocheze cererea de divorţ, calificând-o drept "o mişcare politică", dar Curtea a decis să lase această chestiune Tribunalului electoral suprem. Acesta a decis că cererea de divorţ este "un caz civil, individual, privat şi voluntar".
Colom conduce Unitatea naţională a Speranţei, o coaliţie politică sub al cărei patronaj fosta sa soţie vrea să candideze la preşedinţie.
Opoziţia este indignată. "Nu este un divorţ, este fraudă electorală", a spus un lider al opoziţiei.
