SOCIAL: Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad rămân cu controlul judiciar, ICCJ a respins contestaţia DNA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad rămân cu controlul judiciar, ICCJ a respins contestaţia DNA

Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad rămân cu măsura controlului judiciar, după ce ICCJ a respins, joi, contestaţia DNA, în dosarul privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care aceştia ar fi primit "comisioane" de 10% din valoarea contractelor încheiate.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au menţinut astfel decizia luată în 19 iunie, respingând atât cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă a lui Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad, cât şi cererea acestora de revocare a măsurii preventive.

Decizia este definitivă, astfel că cei patru vor fi cercetaţi sub control judiciar. În perioada în care se vor afla sub control judiciar, Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad au interdicţie să părăsească ţara fără încuviinţarea procurorilor şi sunt obligaţi să se prezinte la poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere, dar şi la procurori şi în faţa instanţei, ori de câte ori sunt chemaţi, precum şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţele.

Fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu şi consiliera personală a lui Andrei Chiliman, Ioana Costescu, sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, iar primarul suspendat Andrei Chiliman şi consilierul local al Sectorului 1 Ion Brad, de constituirea a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.

Miercuri, după judecarea contestaţiei, Chilimna, Moisescu, Costescu şi Brad au fost la DNA Ploieşti, pentru a duce documentele cerute de anchetatori, după ce a fost pus sechestru pe bunurile lor.

Procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de trei miliarde de lei pe bunuri ale lui Andrei Chiliman şi ale celorlalţi trei inculpaţi.

Vlad Moisescu declara luni, după ce a fost la DNA Ploieşti, că în ceea ce-l priveşte a fost instituit sechestru pe case, acţiuni şi conturi şi că va contesta măsura asigurătorie.

În privinţa documentului găsit de către procurori la percheziţia domiciliară făcută la locuinţa lui, Vlad Moisescu a spus că acel document nu are nicio legătură cu Primăria Sectorului 1. Acesta a declarat că suma de 670 de milioane de euro care apare în actul de împrumut dintre soacra şi soţia sa nu este cea reală şi că în acel document este vorba despre "o eroare materială de denominare" făcută de "cel care a întocmit actul".

Andrei Chiliman declara atunci că i-a fost pus sechestru "pe declaraţia de avere". Primarul suspendat al Sectorului 1 a contestat decizia, dosarul urmând să fie judecat vineri la ICCJ.

Procurorii DNA susţin că Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infracţional încă din 2004, din care au făcut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman şi Ion Brad, urmărind "comiterea unor fapte de corupţie care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10 şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare de la agenţii economici favorizaţi în câştigarea procedurilor de achiziţie publică şi pe parcursul derulării contractelor încheiate cu Primăria Sectorului 1".

Banii primiţi de la reprezentanţii firmelor cărora li se atribuiau preferenţial contractele ar fi fost împărţiţi, 30% ajungând la primarul Chiliman, câte 15% la Moisescu, Costescu şi Brad, 10% la PNL Sector 1, iar diferenţa de 15% ar fi fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcţionarilor care au sprijinit, în diferite modalităţi, la derularea activităţilor ilicite, se arată în documente ale anchetatorilor.

Grupul infracţional ar fi obţinut de la reprezentanţii firmelor Romair Consulting şi Straco, care au primit contracte privind reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe din Sectorul 1, dar şi lucrări de asfaltare a unor străzi, sumele de 300.000 de lei, respectiv 38.481.488 de lei, reprezentând un procent de 10% din plăţile făcute de Primăria Sectorului 1, în baza contractelor încheiate, au precizat procurorii.

Plata "comisionului" se făcea foarte discret, de regulă fiind acceptate doar predările de bani în numerar, în locurile stabilite de către Vlad Moisescu, printre care ar fi fost şi sediul PNL Sector 1 din Bulevardul Bălcescu, banii fiind preluaţi direct de Moisescu, susţin anchetatorii.

Potrivit documentelor procurorilor, Vlad Moisescu ar fi solicitat, în cazul firmei Romprest, ca parte din procentul de 10-15% stabilit pentru încheierea contractului să fie plătită prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate către B1 TV şi România TV.

"Această protecţie consta în faptul că nu apărea nimic negativ despre ei în mass-media, iar dacă în mod întâmplător ar fi apărut ceva, aceştia ar fi avut capacitatea să oprească, speculând relaţia contractuală", arată anchetatorii.

De altfel, această metodă era folosită în cazul mai multor firme care voiau să încheie contracte cu Primăria Sectorului 1, astfel că o parte din "comisionul" cerut de Vlad Moisescu pentru contracte era dată prin achitarea contravalorii unor servicii de publicitate, care erau încheiate, la solicitarea lui Moisescu, cu firma lui Sebastian Ghiță, în care funcţionează postul România TV.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro