SOCIAL: COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol: Circulaţia, întreruptă pe toate autostrăzile şi pe opt drumuri naţionale. Zboruri şi trenuri anulate. Ce alte măsuri au fost dispuse | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol: Circulaţia, întreruptă pe toate autostrăzile şi pe opt drumuri naţionale. Zboruri şi trenuri anulate. Ce alte măsuri au fost dispuse

Circulaţia a fost întreruptă pe toate cele trei autostrăzi, precum şi pe opt drumuri naţionale, din cauza viscolului, potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Mai multe zboruri şi trenuri au fost amânate din pricina viscolului.

Şoferilor li se recomandă că, în cazul în care călătoriile cu automobilul nu sunt absolut necesare, să nu pornească la drum. Dacă însă deplasările nu pot fi amânate, o condiţie obligatorie pentru a le efectua este echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil,
sistem de climatizare - dezaburire funcţional etc.).

De asemenea, conducătorii auto sunt sfătuiţi ca înaintea începerii deplasării să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică prognozată.

UPDATE 14:42 Circulaţie întreruptă pe A1, A2, A3 şi 12 drumuri naţionale

Circulaţia a fost întreruptă pe toate cele trei autostrăzi, precum şi pe 12 drumuri naţionale, din cauza viscolului, potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Circulaţia este închisă pe toată lungimea A1 Bucureşti - Piteşti şi A3 Bucureşti - Ploieşti, iar pe A2 (Bucureşti - Constanţa), între Bucureşti şi Feteşti.

Totodată, circulaţia a fost întreruptă pe DN 1D (Albeşti, Argeş - Urziceni, Ialomiţa), DN 2 (Urziceni, Ialomiţa - Focşani, Vrancea), DN 21 (Călăraşi - Slobozia, Ialomiţa), DN 22 (Râmnicu Sărat, judeţul Buzău - Brăila), DN 23B (Măicăneşti - Ciorăşti, judeţul Vrancea), DN 24D (Vârlezi - intersecţie cu DN 26, judeţul Galaţi), DN 2B (Buzău - Rosetti, judeţul Buzău), DN 2C (Costeşti - Padina, judeţul Buzău), DN 2N (Bogza - Căiata - Dumbrăveni, judeţul Vrancea), DN 3 (Lehliu - Călăraşi), DN 67C (Novaci - Rânca, judeţul Gorj) şi DN 7 (Piteşti, Argeş - Râmnicu Vâlcea, Vâlcea)

UPDATE 13:34 Limitări de viteză de 50 km/h la trenuri, pe tronsoanele Bucureşti - Ploieşti şi Bucureşti - Feteşti

Trenurile circulă cu 50 de kilometri pe oră pe tronsoanele Bucureşti - Ploieşti şi Bucureşti - Feteşti, din cauza ninsorii viscolite, iar în Gara de Nord intră la un interval de 30 - 40 de minute, faţă de şase minute în mod normal, fiind necesară deszăpezirea macazurilor pentru fiecare tren.

Pe secţiile de circulaţie Bucureşti Băneasa - Lehliu - Feteşti, Făurei - Urziceni şi Ploieşti Sud - Urziceni - Ciulniţa - Călăraşi trenurile sunt tractate cu locomotive Diesel, din cauza vântului foarte puternic, informează CFR Călători.

Întârzierile înregistrate de trenurile care sosesc şi pleacă în/din Gara de Nord sunt generate de circulaţia cu limitare de viteză de 50 km/h pe anumite secţii de circulaţie din parcurs şi de intervalele de timp necesare pentru intervenţia personalului feroviar în linie curentă pentru curăţarea şi verificarea macazurilor, precizează reprezentanţii companiei.

În condiţii normale de trafic, trenurile intră în Gara de Nord la un interval de şase minute însă, în prezent din cauza zăpezii viscolite care acoperă macazurile, trenurile intră la un interval de 30 - 40 de minute, deoarece este necesară intervenţia pesonalului pentru a deszăpezi macazurile pentru fiecare tren în parte.

În funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice, se va reduce numărul garniturilor pe anumite tronsoane feroviare din jumătatea de sud a ţării, fiind menţinut în grafic un număr de trenuri necesar, adaptat la condiţiile meteo nevaforabile şi la solicitările publicului călător.

UPDATE 13:00 Prahova: Autorităţile au decis închiderea autostrăzii A3 Bucureşti - Ploieşti din cauza viscolului

Autorităţile au decis închiderea autostrăzii A3, Bucureşti - Ploieşti, sensul dinspre Bucureşti fiind închis, iar cel dinspre Ploieşti către Capitală urmând a se închide în scurt timp, din cauza viscolului şi a viziblităţii extrem de reduse.

Traficul rutier pe autostrada A3 a fost închis, sâmbătă după-amiază, pe sensul de mers Bucureşti - Ploieşti, din cauza viscolului, autorităţile urmând a închide şi sensul de mers Ploieşti - Bucureşti.

De asemenea, mai multe drumuri judeţene din Prahova au fost închise. Astfel, este vorba despre DJ 100 C Mizil - Fulga - Sălciile, DJ 102 E Mizil - Baba Ana, DJ 101 E Fulga - Sălciile şi DJ 102 H Mizil - Amaru. Aceste tronsoane de drum sunt închise pentru toate categoriile de autovehicule.

Tot în Prahova, DN 1 D Albeşti - Slobozia este închis, iar circulaţia pe DN 71 Sinaia - Târgovişte este interzisă pentru autovehiculele mai mari de 3,5 tone.

În judeţul Ialomiţa, drumul naţional 2 care face legătura între localităţile Urziceni şi Buzău, a fost închis, sâmbătă, începând cu ora 11.30, iar în judeţul Prahova drumul judeţean 100 C a fost de asemenea închis pentru toate categoriile de autovehicule. Drumul Naţional 2, care face legătura între oraşul Urziceni din judeţul Ialomiţa şi municipiul Buzău a fost închis, sâmbătă, începând cu ora 11.30, informează Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.

Măsura a fost luată în condiţiile în care pe acest tronson de drum vizibilitatea este de sub 10 metri din cauza viscolului.

"Această măsură a fost luată pentru a se preveni imobilizarea autovehiculelor, în mod special a celor de transport mărfuri şi persoane, pe tronsoanele aflate în afara localităţilor. Echipajele Secţiei de Drumuri Naţionale Ialomiţa acţionează pentru a evita depunerile masive de zăpadă. Se acţionează cu dificultate având în vedere ca ninge abundent iar zăpada este viscolită puternic" se arată într-o informare a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa.

UPDATE 12: 32 Circulaţia pe DN 2 E 85, în Buzău, până la limita cu judeţul Ialomiţa, închisă din cauza viscolului

Circulaţia pe DN 2 E 85, în judeţul Buzău, până la limita cu judeţul Ialomiţa, dar şi spre Vrancea a fost închisă, sâmbătă, de către poliţişti, acesta fiind cel de-al patrulea drum naţional din Buzău pe care poliţiştii nu mai permit accesul autovehiculelor din cauza viscolului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Marius Sîrbescu, DN 2 E 85 a fost închis sâmbătă, în jurul orei 12,00, circulaţia fiind blocată atât spre Ialomiţa, cât şi spre Vrancea, măsura fiind dispusă de către poliţişti ca urmare a viscolului şi a vizbilităţii extrem de reduse, sub 50 de metri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În judeţul Buzău, mai sunt închise alte trei drumuri naţionale: DN 22 între localităţile Râmnicu Sărat - Băile, DN 2C între localităţile Costeşti - Padina şi DN 2B între localităţile Buzău - Brăila.

De asemenea, sunt blocate din cauza nămeţilor opt drumuri judeţene, în timp ce un al nouălea a fost închis preveniv de către autorităţi pentru a preveni crearea blocajelor. Astfel, sunt blocate DJ 214 A între localităţile Caragele - Ruşeţu, DJ 220 între localităţile Poşta Câlnău - Boboc Gară, DJ 203G între localităţile Costeşti - Stâlpu, DJ 102 H între DE 85 şi localitatea Amaru blocat în zona Pitulicea, DJ 203 C între DE85 şi localitatea Florica, DJ 205B între localităţile Săhăteni - Năeni, DJ 203K între localităţile Vadu Paşii - Săgeata şi DJ 103R între DN 1 şi localitatea Vintileanca, în timp ce închis preventiv este DJ 203 D Buzău-Smeeni-Scutelnici.

Conform lui Sîrbescu, la ora 12.00, în judeţul Buzău sunt trei localităţi nealimentate parţial, şi anume Merei, Costeşti şi Scorţoasa şi zece afectate total: Cernăteşti, Movila Banului, Mihăileşti, Glodeanu Sărat, Cochirleanca, Breaza, Năeni, Căneşti, Chiliile şi Florica, aproape 100 de posturi de transformare fiind nealimentate, urmare a viscolului extrem de puternic.

De asemenea, în judeţul Vrancea, autorităţile au mai decis închiderea temporară a DN 2 N între localităţile Bogza, Căiata şi Dumbrăveni.

Sâmbătă dimineaţă, avertizarea de cod portocaliu de viscol a fost extinsă la 18 judeţe din sudul şi sud-estul ţării, până duminică la ora 22.00. Potrivit noii avertizări a ANM, se află sub cod portocaliu de viscol, până duminică seară, judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Girgiu, Dâmboviţa, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Vrancea şi Galaţi.

UPDATE 11:00 Alte două drumuri naţionale din judeţul Buzău au fost închise de autorităţi din cauza viscolului

Autorităţile buzoiene au dispus, sâmbătă, la ora 11.00, închiderea a altor două drumuri naţionale, DN 2 B Buzău - Brăila şi DN 2 C Buzău - Slobozia, din cauza viscolului, după ce la ora 6.00 fusese închis DN 22 Râmnicu Sărat - Băile.

Potrivit reprezentanţilor ISU Buzău, sâmbătă, la ora 11.00, a fost luată măsura închiderii a încă două şosele naţionale, din cauza viscolului puternic, şi anume DN 2 B Buzău - Brăila şi despre DN 2 C Buzău-Slobozia.

De asemenea, în judeţul Buzău este închis DN 22 Râmnicu Sărat - Băile, din cauza viscolului care troieneşte zăpada şi a vizibilităţii reduse.

În plus, în judeţul Buzău, mai sunt cinci drumuri judeţene închise, toate în zona de câmpie a judeţului, unde vântul suflă cu foarte mare putere.

Urmare a măsurii autorităţilor de a închide DN 2 B, începând cu ora 11.00, în Brăila se va circuila pe această şosea până la limita cu judeţul Buzău.

"Începând cu ora 11.00, DN 2B se închide pe teritoriului judeţului Buzău,în consecinţă, pe teritoriul judeţului Brăila se va circula până la limita cu judeţul Buzău. Inspectoratul de Politie Judeţean Brăila a instalat filtre de informare a participanţilor la trafic la ieşire din municipiul Brăila şi în localităţile Ianca şi Surdila Greci", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian.

UPDATE 10:57 MAI: Circulaţia pe A1 a fost redeschisă

Circulaţia pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti a fost redeschisă, în jurul orei 10.00, traficul rutier mai fiind închis, preventiv, în timpul nopţii pe cinci drumuri naţionale şi 12 drumuri judeţene, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Din datele centralizate la nivelului grupei operative, constituite în cadrul MAI, ca urmare a avertizărilor meteo, rezultă că până la acest moment nu au fost raportate la nivelul naţional probleme care să afecteze major desfăşurarea activităţilor curente, mai informează ministerul.

În această dimineaţă se intervenea în 62 de localităţi din mai multe judeţe, pentru refacerea unor linii de electricitate afectate de viscol, potrivit informărilor primite de la Electrica.

Începând de vineri seară, la nivel naţional, au acţionat în teren 4.500 de angajaţi ai MAI - poliţişti, pompieri şi jandarmi - cu 1.700 de mijloace auto.

La nivelul tuturor judeţelor aflate sub cod galben sau portocaliu, au fost activate grupele operative, constituite din reprezentanţi ai inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, poliţie, jandarmerie, poliţiei de frontieră.

Totodată, începând de vineri, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, s-a constituit Grupa operativă pentru planificarea, organizarea şi desfăşurarea integrată a misiunilor structurilor MAI în situaţii de urgenţă generate de fenomene meteorologice periculoase.

Trei trenuri de călători au fost anulate

Trei trenuri de călători care circulau între Bucureşti Obor şi Constanţa, respectiv între Bucureşti Obor şi Feteşti, au fost anulate, din cauza viscolului, fiind introduse totodată limitări de viteză de 50 km/h pe unele sectoare de cale ferată, potrivit unui comunicat al CFR Călători.

Trenurile R 8012 şi 8014 care circulă în relaţia Feteşti - Bucureşti Obor au fost anulate pe secţia Ciulniţa - Bucureşti Obor, iar trenul 8011 care circulă în relaţia Bucureşti Obor - Constanţa a fost anulat pe întreaga relaţie.

Totodată, din cauza ninsorii viscolite, au fost introduse limitări de viteză de 50km/h pe relaţiile Chitila- Periş şi Crivina - Brazi, iar pe secţia de circulaţie Bucureşti Băneasa - Lehliu - Feteşti trenurile sunt tractate cu locomotivă Diesel.

Călătorii care aveau bilete pentru trenurile Regio anulate vor fi preluaţi de trenurile Interregio aflate în graficul de circulaţie, mai informează CFR Călători.

Solicitările de restituire a contravalorii biletelor pentru perioada 24 - 27 ianuarie se vor derula astfel: se va restitui întreaga contravaloare a biletelor la solicitarea pasagerilor (pentru parcursul neefecutat) la trenurile care înregistrează întârzieri, iar în situaţia în care apar modificări în circulaţia trenurilor la care pasagerii au bilete valabile, se pot efectua călătorii la alte trenuri sau pe alte rute fără plata diferenţelor tarifare.

De asemenea în situaţia anulării unui tren, pasagerii vor fi redirecţionaţi către alte trenuri care au aceleaşi destinaţii.

În trenuri se pot cumpăra bilete la tariful de la casele de bilete, în situaţia în care pasagerii nu au timp să-şi cumpere din cauza modificărilor de circulaţie.

Întrucât există ïn continuare posibilitatea apariţiei de modificări/perturbări în circulaţia trenurilor, pasagerii sunt rugaţi ca, înainte de călătorie, să se informeze despre condiţiile meteo şi să apeleze telefonic gara CFR din localitatea de plecare pentru informatii actualizate despre mersul trenului cu care intentionează să călătorească.

Numerele de telefon de la staţiile CFR - http://www.cfrcalatori.ro/147 -, la care pasagerii pot cere informatii, sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Info Utile/Informaţii Telefonice.

Mai multe zboruri de pe Otopeni, anulate sau amânate. Întârzieri şi de peste 45 de minute la decolare

Mai multe zboruri de pe Aeroportul "Henri Coandă" Bucureşti (AIHCB) din Otopeni au fost anulate sau amânate, întârzierile fiind şi de peste 45 de minute, potrivit site-ului aeroportului.

Două zboruri către Munich şi Frankfurt, programate la 6.45, respectiv 6.50, au fost anulate, în timp ce zboruri spre Istanbul şi Londra au întârzieri de peste 45 de minute.

Alte zboruri au întârzieri la decolare de 30 - 45 de minute, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor.

La sosiri au fost înregistrate puţine întârzieri, de maxim jumătate de oră.

Atât pe Aeroportul Otopeni, cât şi pe Băneasa, sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene, informează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro/otp.

Toate porturile din Constanţa au fost închise din cauza vântului puternic

Manevrele navelor au fost suspendate, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în toate porturile constănţene, din cauza vântului puternic, ce suflă la rafală cu viteze de 70 - 80 km/h.

Potrivit autorităţilor portuare, operaţiunile au fost sistate în porturi, rând pe rând, începând cu Mangalia şi Constanţa Sud - fluvial, deoarece vântul suflă cu viteze de 60 - 70 km/h la ţărm, iar în larg poate atinge şi depăşi 80 km/h.

Activitatea a fost apoi oprită în portul Constanţa Nord, iar ultimul port închis a fost Midia, în jurul orei 04.10.

Tot din cauza vântului puternic a fost restricţionată şi deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către portul Constanţa Sud - fluvial.

În această situaţie, pentru siguranţă, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă. Totodată, vasele aflate la cheu trebuie să-şi întărească legăturile cu ţărmul, să asigure om de veghe şi trebuie să stea în permanenţă cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune.

Buzău: Circulaţia pe DN 22 între Râmnicu Sărat şi Băile, închisă din cauza viscolului

Circulaţia pe drumul naţional 22, între localităţile Râmnicu Sărat şi localitatea Băile a fost închisă, sâmbătă dimineaţă, de către poliţişti, din cauza viscolului puternic care troieneşte zăpada, măsura fiind luată după verificarea tronsonului astfel încât să nu fie autovehicule blocate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, Vasile Prahoveanu, traficul pe DN 22 între Râmnicu Sărat şi Băile, între km 0+00 şi km 30+00, a fost blocat, sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 6. 00, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro