SOCIAL: Consiliile locale şi judeţene pot decide majorarea salariilor angajaţilor, dar în limita bugetului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Consiliile locale şi judeţene pot decide majorarea salariilor angajaţilor, dar în limita bugetului

Salariile personalului care activează în administraţia publică locală pot fi majorate dacă fondurile se încadrează în limita bugetului aprobat şi a plafonului stabilit de Ministerul de Finanţe, dar nu mai mult de 12%, a anunţat, marţi, ministrul Muncii, Rovana Plumb.

"Astăzi, prin ordonanţa (de urgenţă - n.r.) care presupune completarea OUG 83 privind salarizarea sistemului universitar şi preuniversitar, de care beneficiază cele 60.000 de cadre nedidactice, am pus o nouă prevedere prin care în administraţia publică locală, în limita bugetului şi a plafonului care a fost stabilit de către Ministerul de Finanţe, se pot majora salariile angajaţilor din administraţia publică locală, până la 12%", a spus ministrul Muncii, Rovana Plumb, la finalul ultimei şedinţe în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenă în actuală sesiune parlamentară.

Salariile personalului nedidactic vor fi majorate cu 12% începând cu luna august a acestui an, în baza unei ordonanţe de urgenţă aprobate marţi de Guvern.

Actul normativ conţine şi o prevedere prin care se permite majorarea salariilor angajaţilor din administraţia publică locală, până la 12%.

De drepturile salariale majorate vor beneficia 53.848 de persoane din învăţământul preuniversitar de stat şi 7.468 de persoane din învăţământul universitar, potrivit notei de fundamentare a proiectului.

Tot marţi, Guvernul a modificat Legea venitului minim garantat şi a decis decuplarea alocaţiilor copiilor de veniturile obţinute de membrii familiei, nivelul ajutorului social fiind calculat în prezent în funcţie de suma acestor venituri, ceea ce reduce beneficiul social ca efect al dublării alocaţiei de la 1 iunie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro