SOCIAL: CONTROALE mai stricte în aeroporturi: Echipamente speciale pentru controlul lichidelor din bagajul de mână | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: CONTROALE mai stricte în aeroporturi: Echipamente speciale pentru controlul lichidelor din bagajul de mână

Toate aeroporturile din Uniunea Europeană vor avea de vineri, 31 ianuarie, echipamente speciale pentru controlul lichidelor din bagajul de mână, atât la plecare, cât şi la transfer, anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

"Începând cu data de 31 ianuarie 2014, pe aeroporturile din Uniunea Europeană, atât la plecare, cât şi la transfer, lichidele, gelurile şi aerosoli aflate în bagajul de mână al pasagerilor, care se încadrează în următoarele categorii: lichide, aerosoli, geluri achiziţionate din magazinele de tip duty free din aeroporturi sau de la bordul aeronavelor, ambalate în pungi speciale, prevăzute cu elemente de probare a integrităţii, sigilate, numite STEB (Security Tamper Evident Bag); medicamentele şi produse necesare unor diete speciale, inclusiv alimentele pentru bebeluşi, vor putea fi transportate doar după ce au fost supuse controlului de securitate", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, joi, de CNAB.

Altfel spus, pe lângă controlul obişnuit al bagajului de mână, pasagerii vor fi obligaţi să prezinte, la solicitarea personalului de securitate, recipientele cu lichid, pentru a fi supuse unui control suplimentar, efectuat cu echipamente speciale, au explicat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii CNAB.

"La efectuarea controlului, personalul de securitate poate solicita pasagerilor o dovadă a autenticităţii produselor sau deschiderea recipientelor în care se află lichidele şi poate refuza transportul acestora. Singurele lichide, aerosoli şi geluri care vor putea fi transportate, în continuare, fără restricţie, în bagajul de mână, sunt cele aflate în recipiente individuale de maximum 100 ml şi amplasate într-o pungă de plastic transparentă, resigilabilă, al cărei volum nu trebuie să depăşească un litru", a mai precizat CNAB.

Toate recipientele şi produsele ce conţin lichide vor trebui, astfel, scoase din bagajele de mână şi prezentate separat la controlul de securitate.

CNAB pune la dispoziţia structurilor responsabile de efectuarea controlului de securitate echipamente speciale pentru controlul lichidelor. Acestea vor fi amplasate pe filtre dedicate, pe care pasagerii le vor putea identifica cu ajutorul signalisticii sau a personalului aeroportuar.

Aceste metode de analiză a lichidelor, aerosolilor şi gelurilor cu echipamente speciale la controlul de securitate din aeroporturile comunitare au ca scop ridicarea treptată a restricţiilor privind transportul acestor produse în bagajul de mână, pentru creşterea gradului de confort al pasagerilor, proces care urmează să fie finalizat în 2016. Până atunci, celelalte lichide, geluri şi aerosolicare nu se încadrează în categoriile menţionate vor putea fi transportate doar în bagajul de cală.

Noile reguli referitoare la transportul lichidelor, aerosolilor şi gelurilor sunt prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 246/2013 al Comisiei din 19 martie 2013 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 185/2010 în ceea ce priveşte controlul de securitate al lichidelor, aerosolilor şi gelurilor în aeroporturile din UE.

Pentru detalii suplimentare privind noile măsuri de securitate referitoare la lichidele, aerosolii şi gelurile transportate, pasagerii se pot adresa personalului de la ghişeele de check-in sau personalului de securitate din aeroport.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro