SOCIAL: Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei, despre decizia judecătorilor în cazul Vaslui: Fără precedent, nu ştiu să fie ceva similar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiţiei, despre decizia judecătorilor în cazul Vaslui: Fără precedent, nu ştiu să fie ceva similar

Judecarea sub control judiciar a agresorilor din cazul de viol de la Vaslui este fără precedent, pentru că "lipsirea de libertate a inculpaţilor avea drept raţiune exact împiedicarea acestora de a agresa", a spus miercuri, fostul ministru al Justiţiei, Cristian Diaconescu, fost judecător.

"Am fost opt ani judecător în materie penală şi, în toata activitatea mea, nu am auzit de vreun magistrat care să fi pronunţat hotărâri, la un viol în grup, de genul celor luate la Vaslui. Pur şi simplu nu există aşa ceva. Lipsirea de libertate a inculpaţilor avea drept raţiune exact împiedicarea acestora de a agresa, în orice fel, partea vătămată şi familia acesteia. Privarea de libertate, în fazele de urmărire penală şi judecată, în astfel de cazuri de violenţă, nu are nicio legătură cu aşa-zisa «diluare a vinovăţiei» cum am înţeles din presă că apare în motivarea deciziei judecătorilor de la Vaslui. Toţi cei din CSM care aţi îmbrăcat roba ştiţi foarte bine acest lucru! Nu-i aşa?", spune fostul ministru al Justiţiei, într-o postare pe Facebook.

Diaconescu a făcut şi o remarcă la adresa Inspecţiei Judiciare din CSM: "Să nu fim ridicoli. La experienţa de mii de dosare pe care sunt convins ca o aveţi nu e nevoie de 90 de zile de inspecţie pentru a «analiza cazul»".

"Fiţi conştienţi. În cazul de la Vaslui s-a creat un val enorm de nervozitate publică, uneori cu accente revanşarde, care riscă să spulbere inclusiv credibilitatea justiţiei. Acest sentiment chiar daca va fi estompat mediatic, în mintea oamenilor nu se va «dilua» fara intervenţia instituţională adecvată aşa cum se întâmpla oriunde în lume, pentru că nu este un exerciţiu de comunicare, ci dimpotrivă un caz tipic de manual la facultatea de drept. Absenţa unui răspuns judiciar corect pentru contracararea pericolului social concret al faptei a determinat răspunsul societăţii", a mai comentat fostul ministru al Justiţiei.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, afirmă, referindu-se la cazul celor şapte tineri acuzaţi de viol în Vaslui şi eliberaţi din arest printr-o decizie a judecătorilor, că "justiţia se face în sala de judecată şi doar atât" şi că trebuie aşteptate rezultatele Inspecţiei Judiciare în acest caz.

"Ce s-a întâmplat (în cazul eliberării celor şapte tineri arestaţi, iniţial, pentru viol - n.r.) o să vedem la momentul finalizării demersurilor începute la nivelul Inspecţiei Judiciare. Pe de altă parte, nu putem să uităm că justiţia se face în sala de judecată şi doar atât", a declarat, marţi, la Ploieşti, Robert Cazanciuc, întrebat despre cazul celor şapte tineri acuzaţi că au violat o elevă pe un câmp din Vaslui.

Întrebat ce părere are despre reacţia opiniei publice privitoare la acest caz, Cazanciuc a spus că este "prudent" să se aştepte concluziile Inspecţiei Judiciare.

Şapte tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, sunt judecaţi, sub control judiciar, după ce ar fi sechestrat şi violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o elevă de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro