SOCIAL: Departamentul de intervenţii în situaţii de urgenţă de la MAI va fi condus de Arafat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Departamentul de intervenţii în situaţii de urgenţă de la MAI va fi condus de Arafat

Departamentul de intervenţii în situaţii de urgenţă, care va funcţiona în cadrul Ministerului de Interne, va fi condus de către secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, a anunţat premierul Victor Ponta.

Marţi seara, premierul a declarat că Guvernul va înfiinţa, în şedinţa de miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, un Departament de intervenţii la situaţii de urgenţă, care va funcţiona în cadrul Ministerului de Interne, dar va avea atribuţii legale de coordonare a unor forţe şi din alte ministere.

"Pe baza a ceea ce am constatat în aceste zile, mâine, în şedinţa de guvern, vom adopta o ordonanţă de urgenţă pentru constituirea unui Departament de intervenţii la situaţii de urgenţă, aici, în cadrul Ministerului de Interne, dar cu capacitate legală de a coordona forţe şi din alte ministere, în aşa fel încât să nu mai pierdem timp şi energie cu prea multe lucruri birocratice", a anunţat Ponta, prezent, marţi seara, la Ministerul de Interne.

Premierul a anunţat, săptămâna trecută, că Guvernul va modifica actualul sistem de coordonare a instituţiilor în situaţii de urgenţă şi va avea două comitete de intervenţie, respectiv unul pentru intemperii, coordonat de ministrul Administraţiei Publice, şi unul pentru cazuri de urgenţă, condus de vicepremierul pentru Siguranţă Naţională.

El a precizat astfel că vor exista două tipuri de comitete de urgenţă, respectiv unul care să se refere la intemperii, unde ministrul Administraţiei împreună cu autorităţile locale şi alte instituţii trebuie să aibă proceduri foarte clare şi capacitate de intervenţie, şi unul pentru situaţii de urgenţă, coordonat de vicepremierul pentru Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, împreună cu Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi alte autorităţi, care să funcţioneze mult mai bine sub autoritatea unei singure persoane.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro